10 martie 2010

Parlamentarul fript emite iniţiative deocheate

Potrivit Exclusiv News, deputatul PNL şi, totodată, preşedintele filialei Sibiu, Mircea Cazan, vine cu o inițiativă legislativă uimitoare, cu scopul de a-i mai potoli pe ţepari.
Mai exact, acesta doreşte ca orice cartelă prepaid să poată fi cumpărată NUMAI cu actul de identitate, pentru a preveni astfel infracționalitatea de pe telefoanele mobile.
Deputatul Mircea Cazan, membru în Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, a declarat:
"Am o iniţiativă legislativă în acest sens. Mă refer la infracţionalitatea pe telefon, încercări să te ameninţe, să te păcălească, fără să ştii cine a făcut-o. Am vorbit deja la Ministerul de Interne şi vreau să nu se mai poată cumpăra cartele prepaid fără buletin. Şă ştim al cui este numărul, la fel cum este în majoritatea ţărilor din UE”.
Totodată, acesta a mărturisit că s-a gândit la această iniţiativă legislativă după ce a fost sunat de mai multe ori de persoane necunoscute care au încercat să facă afaceri cu el, încercând să îl păcălească, prin reîncărcări fictive ale cartelelor.
Pe lângă inițiativa cu cartelele preplătite, deputatul PNL intenţionează să mai lanseze şi o altă iniţiativă legislativă, care să oblige deținătorii de domenii de internet pe .ro, să plătească o taxă anuală, iar în acest fel să nu se mai țină blocate o serie de domenii ".ro" inactive.
Iată că după ce s-au dat la vrăjitoarele ţării, pentru a le taxa înşelăciunea, aleşii ţării se orientează spre alte domenii care până acum le erau străine. E un pas înainte, dar tot spre nicăieri...
Întorcându-ne la măreaţa iniţiativă cu privire la cartelele prepaid cumpărate pe bază de buletin, nu-mi este clar cum se va ţine evidenţa celor care cumpără asemenea cartele de la orice butic sau chioşc de ziare, de pildă. Deputatul sibian o şti?...