3 februarie 2011

Leonardo da Vinci era "pe dos"!?


Am trăit s-o aud şi p-asta! Recent, ăi mai deştepţi dintre cercetătorii italieni specializaţi în descifrarea misterelor din lumea artelor, au aruncat bomba. Adicătelea, potrivit acestora, celebra "Mona Lisa" era, de fapt, un bărbat tânăr, nicidecum femeie, aşa cum s-a crezut vreme de sute de ani.
Preşedintele Comitetului naţional pentru valorificarea bunurilor istorice, Silvano Vincenti,a declarat că modelul care a pozat pentru celebrul portret "Mona Lisa" era un tânăr asistent al pictorului, cunoscut sub numele de "Salai". De fapt, numele real al asistentului lui Leonardo, era Gian Giacomo Caprotti. Acesta a intrat în slujba maestrului italian pe când avea 16 ani, şi a rămas alături de maestrul său timp de 25 de ani, fiindu-i nu doar muză, dar şi modelul mai multor tablouri realizate de Leonardo da Vinci.
Potrivit lui Silvano Vincenti, cei doi bărbaţi intreţineau o relaţie "ambiguă" şi au fost, cel mai probabil, amanţi. Ba chiar, potrivit cercetătorului italian, maestrul renascentist a lăsat în urmă şi câteva indicii, pictând în ochii Giocondei (Mona Lisa) litera "L" - de la Leonardo - şi litera "S" - de la Salai.
Iată că obiceiul artiştilor de a avea relaţii amoroase cu persoane de acelaşi sex s-a transmis până-n zilele noastre, pătrunzând adânc în analele artei plastice până-n miezul artistic al designerilor vestimentari. Să fie de vină gena responsabilă cu sensibilitatea artistică? Mă rezum doar la a spune: -Ţe preţizie! Si ţe mai artă, neicusorule!! Numa' bună de stat în fund...

1 februarie 2011

România, ţi-ai luat la timp «bulina reformatoare»!?


Bisturiul reformei din sănătate cresteză numai infrastructura sistemului sanitar, căci incizia şi extirparea cad în sarcina primarilor. Un fel de hai să ne tăiem craca de sub picioare!
Cum-necum până la data de 30 martie, autorităţile locale, în speţă primăriile, au obligaţia de a face demersurile necesare pentru transformarea unităţilor sanitare care sunt pe lista de reprofilare, în cămine de bătrâni.
În Teleorman, trei unităţi spitaliceşti se vor transforma în cămine de bătrâni, şi anume: Centrul de Sănătate din Furculeşti, Centrul de Sănătate Cervenia şi Centrul de Sănătate „Regele Carol-I” din Deparaţi.
Faţă de actuala situaţie, la nivel naţional numărul căminelor pentru bătrâni se va tripla până la sfârşitul acestui an, ajungând la 96.
În ţară, din cele 182 de spitale de pe listele Ministerului Sănătăţii, 111 vor fi comasate, iar celelalte 71 vor fi transformate în camine pentru persoane vârstnice sau centre de permanenţă.
În cazul judeţului nostru, două unităţi spitaliceşti sunt propuse pentru comasare, şi anume: Spitalul de Psihiatrie Poroschia şi Spitalul de Psihiatrie Cronici Balaci. Logic gândind, Spitalul din Poroschia va înghiţi Spitalul din Cervenia cu tot cu doctori, asistente, paturi şi pacienţi.
Partea bună a acestei aşa-zise reforme este aceea că niciun spital din Teleorman nu este desfiinţat din punct de vedere juridic, ci doar reprofilat sau comasat. Partea rea este că reforma cu pricina nu va îmbunătăţi cu nimic calitatea serviciilor oferite de sistemul public de sănătate şi nici va exista un control asupra banilor care intră în sistem, aşa cum se doreşte acum. Adică mâine va fi ca şi azi... umilitor de jepcuitor!
Totuşi, există o mică rază de speranţă, prin faptul că sistemul public de sănătate va deveni oricum istorie, din cauza neputinţei de a-l mai susţine de la buget. Astfel se va elimina contribuţia obligatorie la CAS. Aşa putem reorienta banii daţi lunar degeaba la CAS către asigurările private de sănătate, unde serviciile sunt net superioare sistemului public din domeniu. Estimez ca minunea aceasta să se producă în maxim doi-trei ani, la modul cum decurg lucrurile în ţara asta.