27 octombrie 2011

Din bâlbâială în bâlbâială spre statistica finală!

Şefii INS o dau din bâlbâială în bâlbâială, demonstrând că situaţia îi depăşeşte, şi pentru că nu prea au pus mâna pe legi şi ordonanţe pentru a se dumiri ce naiba este şi ce nu este obligatoriu la RPL (Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor) 2011. Nu degeaba şi nu întâmplător, preşedintele INS a fost la un pas de a fi demis de premier, după gafa fatală făcută de purtătorul de cuvânt al INS pentru care acesta a plătit cu scaunul (declaraţia acestuia cu privire la eliminarea obligativităţii declarării CNP-ului).
Dar să încercăm să ne lămurim ce spun legile de pe la noi legat de acest recensământ.Legea 677/2001, referitoare la protecţia datelor personale, prevede consimţământul persoanei în cauză. Problema a fost rezolvată, totuşi, prin ordonanţa din acest an, care a introdus în actul normativ prevederea lipsă, respectiv "obligaţia persoanelor să furnizeze, pe propria răspundere, persoanelor care efectuează înregistrarea formularelor de recensământ datele prevăzute în programul de recensământ".
Apoi intră în scenă OG 36/2007, care la art. 2 arată că la recensământ, persoanele prevăzute la art. 3 au obligaţia de a furniza, pe propria răspundere, informaţii corecte şi complete. Totodată, art. 12 prevede: "În vederea asigurării exhaustivităţii (nr. -în întregimea...) înregistrării persoanelor şi a calităţii datelor, la recensământ sunt înregistrate şi utilizate codul numeric personal, precum şi etnia, religia şi limba maternă, prin libera declaraţie a persoanelor intervievate, în condiţiile respectării prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificarile şi completările ulterioare".
Numai că, deşi se spune ce anume se înregistrează la recensământ, articolul respectiv dă o nuanţă de interpretare "prin libera declaraţie a persoanelor intervievate". Aşadar, nu obligă, ci lasă la cheremul intervievatului să-şi divulge CNP-ul, religia şi etnia.
Mergem mai departe şi dăm peste Legea 170/2011 de aprobare a ordonanţei 34/2011 pentru modificarea şi completarea OG 36/2007, care la art.2 precizează:
(1)Persoanele prevăzute la art. 3 sunt obligate să furnizeze, pe propria răspundere, persoanelor care efectuează înregistrarea în formularele de recensământ, datele şi informaţiile prevăzute în programul de recensământ.
(2) Nerespectarea prevederilor alin. (1) atrage răspunderea contravenţională a celor vinovaţi.»"
Totodată, art.12 o mai dă o dată cu partea exhaustivă: "În vederea asigurării exhaustivităţii înregistrarii persoanelor şi a calităţii datelor, la recensământ sunt prelucrate codul numeric personal, precum şi etnia, religia şi limba maternă, cu respectarea prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare".
Numai că aceeaşi lege se faultează singură prin art.12^1:"Instituţiile implicate în efectuarea recensământului colaborează în vederea punerii la dispoziţie, în condiţiile legii, a tuturor datelor şi informaţiilor necesare pentru realizarea scopurilor prevăzute la art. 11 si 12, cu excepţia celor referitoare la etnie, religie şi limba maternă, care se prelucrează cu consimtamântul expres al persoanelor intervievate sau al reprezentanţilor legali ai acestora." Astfel s-a introdus "excepţia de la regulă" din care nimeni n-a mai înţeles o iotă.
Aşadar, până la urmă cei vinovaţi de toată această abrambureală nu par a fi doar cei de la INS (pe care îl poţi acuza de o slabă informare şi organizare), ci şi Parlamentul care a votat, legiferat sau doar acceptat asumarea unor asemenea bazaconii legislative, împreună cu Curtea Constituţională care a dormit pe dânsa, dar şi pe banii şi răbdarea noastră. Rezultatul este cel care s-a văzut şi se mai vede, căci numai reale nu vor fi în totalitate datele înregistrate la RPL 2011.
După cum arată faţa acestui recensământ, este de aşteptat ca preşedintele INS să demisioneze: "Dacă depăşeşti termenul de înregistrare (n.r. 31 octombrie) sau dacă nu s-a înregistrat toată populaţia, nu poţi decât să-ţi dai demisia. Dacă greşesc, sunt supus sancţiunilor prezentate în lege. Din analiza pe care o fac zilnic, spun că nu este exclus să-mi dau demisia", a declarat Voineagu, preşedinte al INS. Iar la cum a decurs procesul de recenzare în Bucureşti, pot anticipa că Voineagu şi-a scris deja demisia...

22 octombrie 2011

RECUNOAŞTEŢI PITOREŞTILE PERSONAJE?

Miron Mitrea s-a gândit să-i dea o utilizare înţepătoare caricaturii lui Geoană, şi anume să o întrebuinţeze ca panou de DARTS (mai popular spus: ŢINTAR), ori de câte ori are ceva nervi de descărcat. Să vedem cine va da acceaşi întrebuinţare şi celorlalte două caricaturi din imagine. Tu cine crezi că va alege caricatura lui Vanghelie şi cine pe cea a lui Dragnea?
Mult mai important este că m-a lovit în retină taman preţul afişat al caricaturii: 15 lei (preţ de criză!). Aceasta să fie valoarea celor trei subiecţi rămaşi fără predicat?

20 octombrie 2011

RECENSĂMÂNTUL, un fiasco de peste 45 milioane de euro?

Pe vremuri se spunea că poştaşul sună de trei ori la uşă. Mai nou, însă, tot de atâtea ori va avea obligaţia să sune şi recenzorul, începând cu ora 8 şi până cel mai târziu la 20:30, din data de 20 până pe 31 octombrie 2011.
Dar cum oamenii nu sunt tocmai dispuşi să dea informaţii despre viaţa şi proprietăţile lor (probabil, pentru a nu se descoperi), există posibilitatea ca recenzorul să bată şi drumul degeaba. La acest lucru s-au gândit şi organizatorii acestui recensământ, considerat chiar de către şeful Institutului Naţional de Statistică, ca fiind cel mai complicat din istoria recensămintelor desfăşurate pe teritoriul României.
Iată, însă, ce "surprize" pot avea cetăţenii care nu deschid uşa recenzorilor, pentru a răspunde la cele 100 de întrebări din formularele existente:
- în situaţia în care cetăţeanul nu răspunde recenzorului, acesta din urmă lasă o înştiinţare cu numărul de telefon la care poate fi contactat pentru a putea stabili ziua şi ora la care să fie completate formularele. Dacă nici aşa recenzorul nu poate lua legătura cu locatarul gospodăriei, atunci se întocmeşte una bucată referat cu propunerea de sancţionare a celui care refuză recenzarea, pe care apoi o înaintează Secretariatului Tehnic al Comisiei de Recensământ. În acest caz amenda este cuprinsă între 1.500 şi 4.500 de lei. O nimica toată! Mai ales că recensământul de anul acesta este realizat la îndemnul şi cu cheltuiala UE, care astfel şi-a "uşurat" visteria cu peste 45 milioane de euro.
Dar cum până şi banii europeni au drumul lor "firesc" pe plaiurile noastre mioritice... au început să se vadă găurile. De pildă, realizarea minunatelor genţi albastre destinate recenzorilor, care a înghiţit atât de mulţi bani, a început să cam pârâie. La propriu, căci încă din prima zi de recensământ unele genţi au cedat deja la mânere. Deh, nici europenii n-au auzit de cârpeala românească! Şi cu toate acestea, tot s-a purces la tăierea decontului pentru transportul recenzorilor şefi, care acum se văd nevoiţi să se deplaseze pe cheltuiala lor, iar ca bonus s-a trecut şi la anularea oricărui beneficiu destinat coordonatorilor, aceştia prestând astfel moca, de dragul recensământului, desigur. Bună afacere pe bani europeni, nu-i aşa!?... Doar suntem români, la naiba! Cum-necum, vom ştii dacă în România se moare pe capete, abia în 2014, când vor fi publicate datele finale ale recensământului.
Totuşi ce n-am înţeles de la şeful INS, Vergil Voineagu, este ce rost mai au formularele PPI şi M din mapa de recenzare (persoane plecate pe perioadă îndelungată/ persoane plecate în străinătate) dacă, potrivit acestuia: "Cei plecaţi din ţară pentru o perioadă mai mare de 12 luni NU mai sunt socotiţi ca făcând parte din populaţia ţării". Poate că aşa au vrut muşchii UE, să ştie câţi românaşi ar mai fi prin ţările lor.
Numai că români sunt peste tot, inclusiv în SUA, Canada şi Asia. Ei ai cui au mai rămas, bre? Iată încă o dovadă că recensământul ăsta este o mare, dar scumpă tâmpenie. Ne vom convinge de asta în 2014...