Adesea viaţa este cea care îţi arată că între voinţă şi dorinţă există PUTINŢĂ. Tot viaţa încearcă să ne înveţe că nu e bine să ratăm trenul care trece prin halta noastră, căci o a doua şansă s-ar putea să nu mai existe.De două luni am intrat în lumea mare a banului. Nu, nu m-am îmbogăţit material, ci mental, căci am înţeles care-i rostul consultanţei financiare, şi mai ales care sunt avantajele ei. Cu alte cuvinte, am început să prind şpilul acumulărilor de capital. Acum îmi explic de ce unii s-au îmbogăţit, în vreme ce alţii au sărăcit.
În genere, cei care au avut de câştigat între 50 şi 80 la sută, în urma unor plasamente la diverse fonduri de investiţii, au fost oportuniştii. Ceea ce nu se vede, însă, este munca managerilor de investiţii şi a consultanţilor financiari, fără de care investitiţia ar fi avut un beneficiu mult mai mic.
Românului,însă, se pare că-i trebuie meditaţii intense la capitoul educaţie financiară. Este oarecum explicabil de ce carenţele de acest tip se văd cu ochiul liber. De fapt, acesta este şi principalul motiv pentru care nu investeşte pentru ziua de mâine, invocând chestiuni care adesea nu ţin de persoana lui. De pildă, faptul că o cutare firmă de asigurare ar fi refuzat decontarea pentru o anume avarie, fără ca respectivul să cunoască în detaliu contractul acelui client.Mai rău decât această necunoaştere este faptul că românul, chiar dacă, teoretic, ar acorda o prioritate sănătăţii sale, practic nu agreează ideea să investească în propria-i sănătate, adică în viaţa lui, acceptând ca atare sistemul public de sănătate, unde serviciile proaste sunt indexate cu şpăgi grase. Este o realitate care reflectă o anume "educaţie"...
Din punctul meu de vedere există trei categorii mari de oameni. Unii care îşi doresc o asigurare de sănătate/viaţă ori o pensie privată facultativă, dar n-au reuşit să economisească pentru a-şi satisface aceste dorinţe. Alţii care nu iau în calcul eventualele riscuri ce pot apărea în viaţă, considerând că au destui bani să le rezolve. Şi o categorie medie, din punct de vedere financiar, care şi-ar permite anumite produse de tipul asigurărilor, pensiilor sau chiar cele de natură investiţională, dar din cauza unei slabe informări şi a unei suspiciuni contagioase, acumulate în aceşti 21 de ani, devin retincenţi şi chiar negativişti. Pentru toţi aceştia există un singur leac, şi-anume CAMPANIA AGRESIVĂ DE DEŞTEPTARE, căci Statul, uşor-uşor, îşi va lua mâna de pe noi.
Invevitabil, aşa cum s-a trecut la reformarea sistemului de pensii prin acel obligatoriu Pilon II, care a înghiţit 2,5 procente din contribuţia la pensie (cu câţiva ani în urmă, acesta era de 9,5 la sută), aşa se va întâmpla şi cu sistemul sanitar. Mai mult, ca să fie mai privat decât privatul, Statul a catadicsit ca pe lângă cei 5,5 la sută opriţi mai mult degeaba pentru CAS, să mai introducă şi tichetul de sănătate de 600 RON (din ianuarie 2011 se introduce acel tichet). Pentru ce? Pentru aceleaşi servicii proaste pe care le oferea şi cu un an în urmă şi pe care a catadicsit apoi să le înjumătăţească. Este clar că românul aşteaptă reformarea până-n măduvă a serviciilor publice, numai că acest lucru se va face în ani şi ani, gradual, aşa încât statul să nu rămână la final chiar cu degetele în gură.Un prim pas iată că se face, prin eliminarea cărţilor de muncă. Următorul, ar fi dimunarea contribuţiilor salariale iar, la final, sarcina asigurării pensiilor şi a sănătăţii, în principal vorbind, să cadă mai mult (într-o pondere de aproximativ 80 la sută) în sarcina societăţilor de asigurare, adică a privatului. Acesta este trendul şi, cred, condiţia pentru a putea trăi în stil european.
Un lucru important mai trebuie spus pentru cei suferinzi de suspiciune, şi anume că orice firmă de asigurare este obligată să aibă fonduri de garantare (inclusiv pentru situaţia în care s-ar afla în stare de faliment), fără de care nici nu pot funcţiona. Aşadar, riscurile rămân doar la nivel iluzoriu, domnule suspiciune!...
