SUNT CEEA CE SUNT, NU CEEA CE PAR!

Departe de mine gândul că am doar calităţi. Aparent sunt blând, în realitate sunt extrem de critic şi pretenţios (îndeosebi când vine vorba de propria persoană). Aparent sunt arogant şi distant, în realitate sunt cât se poate de prietenos şi tolerant. Aparent sunt creştin, în realitate cred, mai degrabă, în Destin. Legat de acest amănunt, mi s-a reproşat, în câteva rânduri, de persoane diferite, că folosesc cam des cuvântul "dracul". Mai mult decât atât, îmi percpeţia celor care mi-au făcut acest reproş, folosirea cu obstinaţie a acelui cuvânt denotă că aş avea o anume frustrare dobândită în timp. Fals! În realitate este doar un automatism verbal (prost format!) în care oricum nu cred. Pentru mine Dumnezeu reprezintă Speranţa, iar speranţa nu moare niciodată. Poate de aceea e bine să crezi în ceva, adică să speri. Asta îţi dă energie să lupţi.
În esenţă, cam acesta-i şi filosofia religiei, indiferent dacă divinitatea se numeşte Dumnezeu, Alah sau Buda. Şi vechii greci aveau zeii în care credeau orbeşte. Se ajungea până la fanatism, iar în cele mai multe cazuri chiar la izbucnirea războaielor.
De fapt, a crede în ceva fără să cercetezi, este similar cu a spera să se întâmple o minune greu de crezut. Pare o nebunie, dar face parte din frumuseţea şi naivitatea vieţii.
Consider că o parte dintre cei care frecventează biserica o fac şi pentru a epata ori pentru a mai şterge din frustrările acumulate, iar cealaltă parte caută doar liniştea sufletească. Numai că Dumnezeu nu este doar în biserică, ci în fiecare dintre noi, câtă vreme ÎL rugăm să ne ajute în speranţa că ne şi aude.
Până la urmă, cât reprezintă credinţă şi cât este speranţă în cererea către Dumnezeu? Tu ce crezi?... În situaţia asta nu ştiu ce este mai frustrant: să foloseşti cuvântul "dracul" sau să te comporţi ca dracul după ce ieşi dintr-un lăcaş considerat sfânt?... Răspunsul e în fiecare dintre noi. Totul este să-l căutăm atunci când ne auto-evaluăm.