Visul dintre realitate şi subconştient

Şi visele îţi pot marca existenţa. De pildă, nu pot uita un vis pe care l-am avut în urmă cu 30 de ani. Se arăta în acel vis o furnică uriaşă care se îndrepta înfricoşător spre patul unde eram. Şi acum îmi amintesc de acel vis. Nu ştiu ce înseamnă, cum se traduce, dar ştiu că l-am avut pe când eram copil şi-l mai am în memorie şi astăzi. Se poate spune că m-a marcat acel coşmar câtă vreme îmi amintesc şi acum de acea uriaşă furnică.

Cadou pe... şină

Ce cadou mi-a plăcut în copilăria pe care am avut-o? Ţin minte că singurul cadou la care am ţinut cu adevărat până l-am distrus a fost un trenuleţ electric. Nimic altceva nu mi-a stârnit atâta bucurie ca acel trenuleţ despre care nu-mi amintesc, însă, cum l-am stricat. Este drept că înainte de anii '80 nu exista o aşa varietate de jucării ca acum, dar copilăria avea gust de copilărie atunci. Uneori parcă aş vrea să dau timpul înapoi pentru a mai copilări.
Şi când te gândeşti că atunci când eram copii doream să fim adulţi. La ce bun? Trenuleţul electric de atunci era mai frumos decât orice ar primi adulţii în dar.

În rest, nu-mi aduc aminte de vreun cadou pe care l-am primit cu atâta drag pe când eram copil răsfăţat, deşi au fost destule.
Poate că astăzi odraslele nu mai ştiu să se joace, preferând să ia totul în serios. Poate că lumea s-a schimbat într-atât încât este de nerecunoscut.
Cert este că eu n-aş da acel trenuleţ electric pe nimic în lume, dacă aş mai putea fi vreodată copil ! Şi când ţi-aminteşti că atunci când erai copil îţi doreai cu disperare să fii adult, iar acum vrem cu aceeaşi să disperare să mai fim un pic copii.

Psst, RAPPS !

Pentru liniştea demnitarilor şi oftica contribuabililor, cei care au case de la RAPPS plătesc chirie acum doar un prăpădit de euro pe metru pătrat. Aceasta în situaţia în care tinerii nu îşi pot permite nici măcar locuinţe ANL, la care nu pot ajunge fără pile şi şpăgi.

De florile dudului, există o singură constrângere pe care deputaţii o impun, şi anume aceea ca, în cazul încredinţării directe, să se ia ca punct de reper preţul de pornire, cel al pieţei, stabilit de evaluator। Numai că şi evaluatorii pot fi «cumpăraţi» pentru a face o evaluare a imobilului de doi lei। Dar, probabil, deputaţii ne cred la fel de tâmpiţi ca în 2004.Bine măcar că, în situaţia în care chiriaşii nu doresc să achiziţioneze imobilul, acesta va fi vândut prin lictaţie deschisă. Dar care-i prost să nu-l ia la preţ de chilipir înainte de a fi scos la licitaţie?

U nde mai pui că persoanele fizice au posibilitatea să cumpere casa în rate, cu un avans de cel puţin 30 la sută, başca rate lunare timp de cel mult doi ani de zile, fără termen de graţie, că prea puţea pomana asta. Marea nelinişte care mă cuprinde de jugulară este dacă preşedintele PSD, Mircea Geoană, îşi va permite să-şi cumpere în rate vila de la RAPPS la care astăzi plăteşte chirie, deşi RAPPS, -culmea!, nu ştie. Probabil îi este greu să trăiască cu 200 mii de euro în cont şi nu îşi permite în veci să cumpere o casă la preţul pieţei, nu al pomenii de acum.

La aşa listaci, aşa liste ale RAPPS, căci potrivit acesteia, în locuinţele de protocol stau bine-mersi nu mai puţin de şase miniştri. Aceleaşi evidenţe ticluite mai arată faptul că, în privinţa locuinţelor de serviciu, multe dintre acestea sunt ocupate de asistenţi personali ai miniştrilor, consilieri, directori sau inspectori. Adică toată şleahta plătită şi cazată din buzunarul contribuabilului. O fi bine aşa?... Că d-aia îmi vine să-mi amintesc de scandalurile imobiliare în care sunt implicaţi demnitari încă de la începutul anilor ’90.

Sute de demnitari şi-au tras ilegal locuinţe de serviciu, în perioada 1990-1994. Şi? Nimeni n-a dat cu subsemnatul, căci doar era vorba de Adrian Năstase, Dan Mircea Popescu, Mugur Isărescu, Oliviu Gherman, Răzvan Theodorescu, Petre Roman...

Şi când te gândeşti că, în mârlănia şi lăcomia lor, aceştia deţin locuinţe proprietate personală în Capitală. În fond, asta înseamnă să ai tupeu de demnitar. Adică, din dragoste de ţară şi popor, să iei ce apuci căci n-ai cum s-o încurci în România, dacă te descurci!! Iar ca demnitar nu ai cum să nu te «descurci». Numai că prin asemenea abuzuri, demnitarii vor să tragă o trântă zdravănă cu electoratul. Poate acum le vor ieşi casele prin ochi.

Pe al iaca cui îl mai votez?

Tembele vremuri mai trăim. Nici măcar nu mai ştim ce vrem. De fapt, om fi ştiut vreodată?! Dracul ştie, că el îşi mai vâră coada peste tot! Am ajuns precum cetăţeanul aburit turtă de alcool din piesa conului Caragiale: "Şi eu cu cine votez?" Dar, până la urmă, aceşti granguri de candidaţi ce poftesc cu toţi dinţii la lefuri şi diurne de j'de mii de euro numa' ca să joace în piese ieftine de europarlamentari, prezentate, în schimb, pe bani grei, mai au nevoie de votul nostru? De ce, mă rog, câtă vreme îşi reprezintă acolo tot propriile interese, ca nişte "hahalere" ce sunt sau tind să devină? Ba chiar sunt mândrii că au reuşit să prostească pe faţă o naţie de români, smulgându-i votul de încredere. Şi atunci, de ce să mai votez "listaci", când pot să-i tratez cu aceeaşi indiferenţă cu care ne tratează şi ei, exceptând doar perioada de campanie când încearcă să ma prostească pe cine mai pot. Măcar acum nici campanie nu pot numi ceea ce a fost pentru "europarlamentare". Nu tu mic, nu tu bere sau vin fiert ori kil de zahăr şi altul de ulei... Sărăcie! Păi, la j'de mii de euro cât va ridica lunar de la casierie un europarlamentar român, nici măcar o scobitoare să nu dea în campanie? Ori poate se pocăi într-atât încât uită, săracu', că la român dacă-i dai ceva, te ţine minte.
-Oarba după ei de europarlamentari sărăntoci! Huiduha, bre!