Alexandria în... cioburi de oglinzi, văzut ca "un crematoriu de asfalt"

Alexăndreanca ajunsă redactor-şef la revista TABU, după ce a făcut un popas şi pe la Europa FM, îşi ironizează, într-un editorial publicat în data de 15 august, chiar oraşul natal, Alexandria, pe care îl asemuieşte cu „un crematoriu cu asfalt”. Reuşită figură de stil, numai că în acel „crematoriu” s-a născut, de fapt, şefa redacţiei de la TABU, Cristina Bazavan. O ziaristă care-şi permite să-şi facă foştii concetăţeni inculţi. „... dacă ieşi pe acelaşi bulevard principal marmorat şi întrebi cine e Jeremy Irons, ai şanse mari să nu primeşti un răspuns corect nici din 5 încercări, deşi are un Oscar, două Globuri de aur, premii Tony, premii Emmy. Adică, toate premiile pe care poate să le primească un actor în cariera lui. Culmea e că Jeremy Irons ştie de oraşul care arată ca un crematoriu de asfalt. Dar nu-l ştie din perspectiva asta. (...) Dacă ieşi pe bulevardul principal din Alexandria şi întrebi de Marcel Iureş o să auzi "aaaa" printre sprâncene încruntate. Însă când Marcel Iureş vorbeşte despre Alexandria, i se luminează privirea. Nu ştie oraşul drept sudul sălbatic asfaltat, el are în minte altceva.”, scria Cristina Bazavan.
Tot atunci, şefa redacţiei de la TABU îşi permitea să aştearnă pe hârtie o banală şi eronată prezentare: “Alexandria e un oraş cu 40.000 de locuitori, cu patru străzi principale ca nişte paralele care se întretaie în pătrate perfecte. Pentru că e în sud, la distanţă egală de Bucureşti şi cel mai sudic punct al ţării, Zimnicea, verile sunt aride, molatice şi prăfuite. Bulevardul principal - care are la un capăt piaţa şi la celălalt Poliţia - are marmură, şi vara, când soarele e insuportabil, apare Fata Morgana”.
Şi ca tacâmul să fie complet, Cristina Bazavan pune eticheta: “Mulţi dintre locuitorii Alexandriei trăiesc din agricultură, ceilalţi din nişte tarabe de fier ruginit, aliniate într-un parc. Pe fiecare tarabă - chiloţi, maiouri, papuci de plastic şi cămăşi turceşti-chinezeşti. Zona se cheamă, în semn de respect pentru Capitală, Lipscani. (...) Alexandria e un oraş care doarme. Hibernează la căldură pentru că altceva nu are ce să facă; n-are teatru, n-are cinematograf, are o librărie mică în care sunt cărţi laolaltă cu facturiere, două cofetării şi mai multe cârciumi. E un oraş în care copiii învaţă bine, nu pentru că-i ceartă părinţii, ci pentru că singura lor şansa de a pleca de acolo e facultatea.”. – Halucinantă prezentare, asemeni unei provincii din lumea a treia!
Ca o concluzie, Cristina Bazavan îi percepe pe foştii concetăţeni ca pe nişte ţărani inculţi, dacă nu chiar înapoiaţi, ce îşi duc traiul într-un oraş fără perspective, şters şi mizer. Mă întreb, oare ce ar fi scris despre Zimnicea dacă s-ar fi născut acolo? Totuşi, ceea ce nu ştie Cristina Bazavan, este faptul că populaţia Alexandriei a sărit de 50.000 locuitori, iar capitala de judeţ este în plină schimbare. Nici măcar "Micul Lipscani" nu va mai fi ce a fost...
Mulţi bucureşteni ar da vacarmul din Capitală pe liniştea şi chiar curăţenia din Alexandria. Ce-i drept, încă nu putem vorbi de teatru la Alexandria, dar de aici şi până la a sugera că alexăndrenii sunt ţărani inculţi, este cale lungă. În plus, o astfel de apreciere ar însemna că şi autoarea articolului intră în aceeaşi masă de oameni, căci doar este alexăndreancă, oriunde şi-ar duce acum traiul.