Potrivit datelor furnizate de PAID (Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor), trei localităţi din Teleorman sunt considerate zone cu risc de inundaţii.Mai nou, ca şi condiţie impusă de PAID, pentru a-şi putea asigura obligatoriu casele şi apartamentele, locuitorii din Alexandria, Islaz şi Slobozia Mândra vor trebui, mai întâi, să-şi dea acordul verbal pentru realizarea inspecţiei de risc, fără de care nu se poate emite respectiva poliţă. De ce? Pentru că pur şi simplu cele trei localităţi sunt considerate zone cu risc de inundaţii.
Ce presupune realizarea inspecţiei de risc? Ei bine, în afară de completarea unei cereri care se întinde pe trei pagini, beneficiarul poliţei va trebui să permită agentului de asigurare să-i fotografieze imobilul în cinci ipostaze, atât din exterior, cât şi din interior, cu aproape tot ce are omul de valoare în casă. Desigur, nu puţini sunt cei care agreează o atare variantă, dar acest lucru a fost impus de PAID, având aplicabilitate numai în cazul imobilelor aflate în localităţile catalogate ca fiind cu risc de inundaţii.
Reamintesc celor care au uitat între timp, că poliţa de asigurare obligatorie a locuinţelor în cuantum de 10 sau 20 de euro pe an, oferă o despăgubire a asiguraţilor, în caz de cutremur, alunecări de teren sau inundaţii, de până la suma de 10.000, respectiv 20.000 de euro.
Ceea ce este aberant în privinţa măsurii luate de PAID, este faptul că s-a impus realizarea inspecţiei de risc şi pentru cel care, de pildă, locuieşte la etajul 10, doar sub pretextul că localitatea în care se află imobilul respectiv, ar prezenta un anume grad de risc de inundaţii. Cine a stabilit asemenea criterii de evaluare colectivă cu siguranţă n-are nicio treabă cu logica.
Ce se întâmplă în cazul în care se tratează cu indiferenţă o asemenea obligativitate privind asigurarea locuinţei? Nimic mai simplu. Cei care nu-şi fac respectiva poliţă, care nu-i totuna cu poliţa emisă de bănci pentru creditele ipotecare, de pildă, se pot aştepta ca din ianuarie 2011 să primească înştiinţare că tocmai au de plătit o amendă de 500 RON (5 milioane lei vechi). Cu siguranţă, bugetele locale se vor îngrăşa substanţial în acea perioadă, în urma aplicării acestor amenzi. Probabil, aceasta-i şi strategia de aur pentru ieşirea din criza în care ne-am băgat singuri încă de acum 20 de ani, nu de la finele lui 2008.
Totodată, cei care au deja asigurări facultative pentru locuinţe, dar care expiră până la data de 30 noiembrie 2010, vor trebui să ia serios în calcul varianta achitării unei poliţe obligatorii pentru a nu risca amenda de care tocmai am amintit fără să vreau. -Aiurea!...
Ce zice poporul despre obligativitatea asigurării locuinţelor? Ce era de aşteptat, şi anume că până în 2011 va mai reflecta asupra ideii de asigurare, iar cutremurul poate să mai aştepte până ieşim măcar din criză....
De fapt, românaşul nu vede cum şi de către cine ar putea fi amendat, în cazul în care nu şi-ar face această poliţă. Majoritatea încearcă să se fofileze, în speranţa că datele nu vor putea fi centralizate pentru a se cunoaşte exact cine are şi cine nu are poliţa cu pricina. Puţini văd eventualele avantaje care derivă din încheierea unei astfel de poliţe.
Pentru lămurirea tuturor, PAID a solicitat baza de date la fiecare primărie din ţară privind imobilele locuite. Nu cumva, la impozitul pentru casă şi maşină va fi atârnată şi eventuala amendă de 500 RON pentru neasigurarea obligatorie a locuinţei? Carevasăzică, acum mai venim şi noi d-acasă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
E cumva criză şi de cuvinte !?