8 septembrie 2009
Înc-un vot şi-o luăm din nou la bot!
Până acum nici PDL şi nici PNL nu au reuşit să strângă în Teleorman mai multe voturi decât PSD, gâfâind a pagubă. Numai că speranţa moare ultima, bat-o-ar vina de matracucă!
În fond, secretul constă în manipularea maselor. Cine ştie s-o facă mai bine, câştigă şi lupta pentru prezidenţiale!
Dar care sunt masele de oameni uşor de manipulat? Fie că se va face campanie cu sacoşica, găletuşa sau cu orice alt pachet cu d-ale gurii, scopul este tot ademenirea electoratului la vot.
Un fost primar mi s-a destăinuit, spunând că cel mai uşor pot fi păcăliţi cei de la ţară, acolo unde votul se dă şi pe „obligaţii” faţă de primar, căci nu degeaba s-au încărcat până peste cap schemele de personal din primării cu indivizi care au ca singură preocupare statul de vorbă la o cafea lungă.
În plus, o masă numai bună de manipulat este cea formată din beneficiarii ajutorului social. De pildă, dacă într-o comună ai 300 de astfel de beneficiari, înseamnă că poţi conta măcar pe votul a 150 de familii ai acestora, ceea ce înseamnă minim 300 de voturi. Restul pot fi rudele primarului şi acoliţii acestuia, iar rezultatul va fi conform aşteptărilor.
Aşadar, grosul voturilor va fi la ţară, dar oraşele mari vor stabili la final cine va fi şef al statului. Încă o luptă oarbă pentru o cauză mare şi apoi revenim ACASĂ, la şomaj, disponibilizări în masă, la frigiderul cel rece şi gol, la călâia criză bugetară şi la eternele rate bancare. Dar măcar avem satisfacţia că am votat din nou şi degeaba.
În fond, secretul constă în manipularea maselor. Cine ştie s-o facă mai bine, câştigă şi lupta pentru prezidenţiale!
Dar care sunt masele de oameni uşor de manipulat? Fie că se va face campanie cu sacoşica, găletuşa sau cu orice alt pachet cu d-ale gurii, scopul este tot ademenirea electoratului la vot.
Un fost primar mi s-a destăinuit, spunând că cel mai uşor pot fi păcăliţi cei de la ţară, acolo unde votul se dă şi pe „obligaţii” faţă de primar, căci nu degeaba s-au încărcat până peste cap schemele de personal din primării cu indivizi care au ca singură preocupare statul de vorbă la o cafea lungă.
În plus, o masă numai bună de manipulat este cea formată din beneficiarii ajutorului social. De pildă, dacă într-o comună ai 300 de astfel de beneficiari, înseamnă că poţi conta măcar pe votul a 150 de familii ai acestora, ceea ce înseamnă minim 300 de voturi. Restul pot fi rudele primarului şi acoliţii acestuia, iar rezultatul va fi conform aşteptărilor.
Aşadar, grosul voturilor va fi la ţară, dar oraşele mari vor stabili la final cine va fi şef al statului. Încă o luptă oarbă pentru o cauză mare şi apoi revenim ACASĂ, la şomaj, disponibilizări în masă, la frigiderul cel rece şi gol, la călâia criză bugetară şi la eternele rate bancare. Dar măcar avem satisfacţia că am votat din nou şi degeaba.
7 septembrie 2009
Alexandria în... cioburi de oglinzi, văzut ca "un crematoriu de asfalt"
Alexăndreanca ajunsă redactor-şef la revista TABU, după ce a făcut un popas şi pe la Europa FM, îşi ironizează, într-un editorial publicat în data de 15 august, chiar oraşul natal, Alexandria, pe care îl asemuieşte cu „un crematoriu cu asfalt”. Reuşită figură de stil, numai că în acel „crematoriu” s-a născut, de fapt, şefa redacţiei de la TABU, Cristina Bazavan. O ziaristă care-şi permite să-şi facă foştii concetăţeni inculţi. „... dacă ieşi pe acelaşi bulevard principal marmorat şi întrebi cine e Jeremy Irons, ai şanse mari să nu primeşti un răspuns corect nici din 5 încercări, deşi are un Oscar, două Globuri de aur, premii Tony, premii Emmy. Adică, toate premiile pe care poate să le primească un actor în cariera lui. Culmea e că Jeremy Irons ştie de oraşul care arată ca un crematoriu de asfalt. Dar nu-l ştie din perspectiva asta. (...) Dacă ieşi pe bulevardul principal din Alexandria şi întrebi de Marcel Iureş o să auzi "aaaa" printre sprâncene încruntate. Însă când Marcel Iureş vorbeşte despre Alexandria, i se luminează privirea. Nu ştie oraşul drept sudul sălbatic asfaltat, el are în minte altceva.”, scria Cristina Bazavan.
Tot atunci, şefa redacţiei de la TABU îşi permitea să aştearnă pe hârtie o banală şi eronată prezentare: “Alexandria e un oraş cu 40.000 de locuitori, cu patru străzi principale ca nişte paralele care se întretaie în pătrate perfecte. Pentru că e în sud, la distanţă egală de Bucureşti şi cel mai sudic punct al ţării, Zimnicea, verile sunt aride, molatice şi prăfuite. Bulevardul principal - care are la un capăt piaţa şi la celălalt Poliţia - are marmură, şi vara, când soarele e insuportabil, apare Fata Morgana”.
Şi ca tacâmul să fie complet, Cristina Bazavan pune eticheta: “Mulţi dintre locuitorii Alexandriei trăiesc din agricultură, ceilalţi din nişte tarabe de fier ruginit, aliniate într-un parc. Pe fiecare tarabă - chiloţi, maiouri, papuci de plastic şi cămăşi turceşti-chinezeşti. Zona se cheamă, în semn de respect pentru Capitală, Lipscani. (...) Alexandria e un oraş care doarme. Hibernează la căldură pentru că altceva nu are ce să facă; n-are teatru, n-are cinematograf, are o librărie mică în care sunt cărţi laolaltă cu facturiere, două cofetării şi mai multe cârciumi. E un oraş în care copiii învaţă bine, nu pentru că-i ceartă părinţii, ci pentru că singura lor şansa de a pleca de acolo e facultatea.”. – Halucinantă prezentare, asemeni unei provincii din lumea a treia!
Ca o concluzie, Cristina Bazavan îi percepe pe foştii concetăţeni ca pe nişte ţărani inculţi, dacă nu chiar înapoiaţi, ce îşi duc traiul într-un oraş fără perspective, şters şi mizer. Mă întreb, oare ce ar fi scris despre Zimnicea dacă s-ar fi născut acolo? Totuşi, ceea ce nu ştie Cristina Bazavan, este faptul că populaţia Alexandriei a sărit de 50.000 locuitori, iar capitala de judeţ este în plină schimbare. Nici măcar "Micul Lipscani" nu va mai fi ce a fost...
Mulţi bucureşteni ar da vacarmul din Capitală pe liniştea şi chiar curăţenia din Alexandria. Ce-i drept, încă nu putem vorbi de teatru la Alexandria, dar de aici şi până la a sugera că alexăndrenii sunt ţărani inculţi, este cale lungă. În plus, o astfel de apreciere ar însemna că şi autoarea articolului intră în aceeaşi masă de oameni, căci doar este alexăndreancă, oriunde şi-ar duce acum traiul.
Tot atunci, şefa redacţiei de la TABU îşi permitea să aştearnă pe hârtie o banală şi eronată prezentare: “Alexandria e un oraş cu 40.000 de locuitori, cu patru străzi principale ca nişte paralele care se întretaie în pătrate perfecte. Pentru că e în sud, la distanţă egală de Bucureşti şi cel mai sudic punct al ţării, Zimnicea, verile sunt aride, molatice şi prăfuite. Bulevardul principal - care are la un capăt piaţa şi la celălalt Poliţia - are marmură, şi vara, când soarele e insuportabil, apare Fata Morgana”.
Şi ca tacâmul să fie complet, Cristina Bazavan pune eticheta: “Mulţi dintre locuitorii Alexandriei trăiesc din agricultură, ceilalţi din nişte tarabe de fier ruginit, aliniate într-un parc. Pe fiecare tarabă - chiloţi, maiouri, papuci de plastic şi cămăşi turceşti-chinezeşti. Zona se cheamă, în semn de respect pentru Capitală, Lipscani. (...) Alexandria e un oraş care doarme. Hibernează la căldură pentru că altceva nu are ce să facă; n-are teatru, n-are cinematograf, are o librărie mică în care sunt cărţi laolaltă cu facturiere, două cofetării şi mai multe cârciumi. E un oraş în care copiii învaţă bine, nu pentru că-i ceartă părinţii, ci pentru că singura lor şansa de a pleca de acolo e facultatea.”. – Halucinantă prezentare, asemeni unei provincii din lumea a treia!
Ca o concluzie, Cristina Bazavan îi percepe pe foştii concetăţeni ca pe nişte ţărani inculţi, dacă nu chiar înapoiaţi, ce îşi duc traiul într-un oraş fără perspective, şters şi mizer. Mă întreb, oare ce ar fi scris despre Zimnicea dacă s-ar fi născut acolo? Totuşi, ceea ce nu ştie Cristina Bazavan, este faptul că populaţia Alexandriei a sărit de 50.000 locuitori, iar capitala de judeţ este în plină schimbare. Nici măcar "Micul Lipscani" nu va mai fi ce a fost...
Mulţi bucureşteni ar da vacarmul din Capitală pe liniştea şi chiar curăţenia din Alexandria. Ce-i drept, încă nu putem vorbi de teatru la Alexandria, dar de aici şi până la a sugera că alexăndrenii sunt ţărani inculţi, este cale lungă. În plus, o astfel de apreciere ar însemna că şi autoarea articolului intră în aceeaşi masă de oameni, căci doar este alexăndreancă, oriunde şi-ar duce acum traiul.
4 septembrie 2009
Băiat sau fată? S-o facem după... calendar!
Determinarea SEXULUI copilului, marea curiozitate
La multe specii, sexul unui individ este dictat de cei doi cromozomi sexuali (X si Y) primiţi de la părinţi. La mamifere, unele plante şi câteva insecte, de pildă, masculii au perechea de cromozomi XY, iar femelele XX. La păsări, reptile, unii amfibieni şi la fluturi, se întâlneşte situaţia opusă.
La albine şi viespi, masculii provin din ouă nefecundate, iar femelele din cele fecundate.
Factorii de mediu pot afecta anumiţi peşti şi reptile, cum ar fi broaştele ţestoase, la care sexul este influenţat de temperatura la care se dezvoltă ouăle.
În 1991 s-a demonstrat că masculinitatea se datorează unei singure gene, situată pe cromozomul Y şi este alcatuită din 14 perechi de bază.
Chiar dacă unii părinţi îşi manifestă acuta dorinţă de a alege singuri sexul copilului, nu există, în prezent, o metodă sigură de a face acest lucru, în cazul părintilor sănătoşi. Mai mult decât atât, sunt medici care se opun unei asemenea intervenţii, din motive etice.
Dacă se pune problema transmiterii pe cale ereditară a unei boli care periclitează viaţa fătului, atunci există posibilitatea de a stabili sexul oului fecundat. Se aleg şi se plasează în uter numai ouăle fertilizate al caror risc de transmitere al unei boli este zero. Această metodă este costisitoare şi dificilă, iar disponibilitatea ei pe scara largă nu se întrevede.
Cu o eroare de 1 la sută îţi poţi planifica ce sex va avea viitorul tău copil. La unii cică a mers, dar nu bag mâna-n foc că dacă îl concepi într-o anume lună, când mama are o anume vârstă, va fi băiat sau fată cel care va apărea pe lume. Contează doar să fie sănătos!
La multe specii, sexul unui individ este dictat de cei doi cromozomi sexuali (X si Y) primiţi de la părinţi. La mamifere, unele plante şi câteva insecte, de pildă, masculii au perechea de cromozomi XY, iar femelele XX. La păsări, reptile, unii amfibieni şi la fluturi, se întâlneşte situaţia opusă.
La albine şi viespi, masculii provin din ouă nefecundate, iar femelele din cele fecundate.
Factorii de mediu pot afecta anumiţi peşti şi reptile, cum ar fi broaştele ţestoase, la care sexul este influenţat de temperatura la care se dezvoltă ouăle.
În 1991 s-a demonstrat că masculinitatea se datorează unei singure gene, situată pe cromozomul Y şi este alcatuită din 14 perechi de bază.
Chiar dacă unii părinţi îşi manifestă acuta dorinţă de a alege singuri sexul copilului, nu există, în prezent, o metodă sigură de a face acest lucru, în cazul părintilor sănătoşi. Mai mult decât atât, sunt medici care se opun unei asemenea intervenţii, din motive etice.
Dacă se pune problema transmiterii pe cale ereditară a unei boli care periclitează viaţa fătului, atunci există posibilitatea de a stabili sexul oului fecundat. Se aleg şi se plasează în uter numai ouăle fertilizate al caror risc de transmitere al unei boli este zero. Această metodă este costisitoare şi dificilă, iar disponibilitatea ei pe scara largă nu se întrevede.
Cu o eroare de 1 la sută îţi poţi planifica ce sex va avea viitorul tău copil. La unii cică a mers, dar nu bag mâna-n foc că dacă îl concepi într-o anume lună, când mama are o anume vârstă, va fi băiat sau fată cel care va apărea pe lume. Contează doar să fie sănătos!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)