JOSNICII NOŞTRI DOSNICI

N-am să mă feresc de cuvinte câtă viaţă voi avea! În fond, de ce aş îmbrăca în epitete şi metafore cuvintele uzuale, riscând să pierd esenţa ideii!? Tocmai de aceea şi exist! Mai bine să spui ceea ce gândeşti decât să vorbeşti fără să gândeşti, de dragul de a te auzi. Ca mine, din câte se pare, au gândit şi alţii de o valoare mult mai mare. De pildă, oricât de verde îi era crezul de legionar, Petre Ţuţea nu se ferea să spună lucrurilor pe nume. O expresie a acestuia pe care ţi-e greu s-o uiţi este aceea că “Balcanii sunt curul Europei”. Şi nu cred că Ţuţea s-a referit strict la poziţionarea geografică, ci şi la caracterul balcanicilor. Nu puţine au fost cazurile când, mai în glumă, mai în serios, se spunea că noi, românii, ne-am integrat în băbăciunea asta de Europă cu curul. Tot cu această parte a întregului nostru organism gândesc şi unii politicieni adormiţi în mandatele de parlamentari, dar cum fiecare societate îşi merită politicienii pe care îi are… Şi uite aşa avem să constatăm cât de josnici sunt dosnicii! Astfel ne este dat şi să votăm pe cei despre care se spune că ar fi oleacă homosexuali! Şi ce dacă?! Cu ce s-ar diferi de restul politicienilor consideraţi a fi hetero, dar care preferă să gândească tot cu curu’ atunci când se trezesc că au o iniţiativă parlamentară pentru români taman la fine de mandat, făcută expres pentru impresionarea prostimii, mama ei de manipulare?! Dar nu-i decât un banal exemplu perceput de orice român cu neuron la purtător.
Când vine vorba de propriul interes, însă, românul îşi schimbă brusc înclinaţia, ca o curvă violată de un cartier întreg, dar care pozează în virgină atunci când ajunge în faţa altarului, acolo unde toţi ar trebui să fim egali. În fond, tot Ţuţea este cel care spunea că “în biserică afli că exişti”. Un lucru elementar, de altfel. Unii dintre noi, însă, nu mai au niciun Dumnezeu, iar biserica este doar o clădire pe unde au trecut fără voia lor la botez şi mai ajung, tot fără voia lor, la propria slujbă de înmormântare. Ceea ce contează pentru aceştia este să facă burtihanurile mari, pe care le consideră adevărate «investiţii» şi, de ce nu, una dintre satisfacţiile vieţii lor, pe lângă o limuzină deocheată de j’de mii de euro şi un cont cumsecade la bancă. Normal să fie aşa, câtă vreme trăim într-o lume materialistă, chiar avidă, unde banul îl face sclav pe om, transformându-l în demon.

Politicul a demonstrat, nu o dată, că este impotent managerial, preferând să nu legalizeze prostituţia care ar aduce grămezi de bani la bugetul de stat. Astfel, fără bordeluri, duduile uşuratice de fel, din România, fac trotuarul “pe neveu”, care pe unde mai apucă în lumea asta largă ca pliscul berzei.
Şi cum tranziţia este lungă la români mai ceva decât cârnaţii de Pleşcoi, au înflorit într-o nebunie afacerile cu borduri. Aşa se face că la noi totul merge mână-n mână, existând o sincronizare năucitoare între util şi plăcut, ceea ce poate băga în boală orice european curios să se vâre, precum musca în curul iepei, în aceste “şpiluri” atât de româneşti.
S-ar zice că românu-i dat dracului, dar nu-i decât un meseriaş cârpangiu, destul de isteţ şi abil la improvizaţii, şmenuri, aranjamente şi “lucrături” pe la spate, cât şi un bun manipulator atunci când nu se lasă manipulat.
Şi atunci, te întreb, doar ca să nu mor prostit: Oare cât de josnici sunt dosnicii? Bine că sunt eu deştept, ca să vâr în mintea românului o aşa retorică întrebare!… Iată de ce, uneori, e bine să mai şi taci ca să nu generezi naibi vreun curent de... opinie. Unii au făcut otită de la aşa ceva, iar azi preferă să nu mai audă despre ceea ce se întâmplă în jurul lor. Se arată a fi scârbiţi, dar mâine vor prefera nici să nu mai vadă, iar poimâine să ţină ciocul închis ca să mai aibă o pâine de mâncat.
Un singur lucru ajunge să mai conteze în minunăţia asta de democraţie, unde totu-i de vânzare şi aproape totul se cumpără, şi anume acela că viaţa trece, iar problemele rămân. Mai simplu nici că se poate să ne privim existenţa ce-o târâm de firul vieţii în asemenea hal pentru a avea apoi de ce ne văieta, ca şi când asta ar fi de fală. Ne stă în fire. (articol publicat şi în săptămânalul "Realitatea teleormăneană": www.realitateatr.ro)