Începe vrăjeala naţională!

Oficial ne merge bine.
Avem campanie, dar n-avem cu cine!

Campania electorală este percepută de români ca o vrăjeală naţională, unde minciunile politice se umflă precum gogoşile care înoată în uleiul fierbinte. Tocmai de aceea nimeni nu mai crede o iotă din promisiunile candidaţilor, indiferent de culoarea politică a acestora, dar o bună parte din acest electorat a învăţat să profite la maxim în campaniile electorale, alegându-se cu găleţi, fulare, pixuri şi agende, toate oferite din mărinimia partidelor, ca şi când acesta ar fi preţul votului ce trebuie exprimat. Alţii, mai materialişti din fire, nu se mulţumesc cu astfel de chilipiruri electorale, cerând bani pentru a pune ştampila pe cutare candidat. Şi uite aşa ajunge să coste un vot 50 sau chiar 100 de lei, iar dacă am înmulţi aleatoriu cu 5.000 de asemenea electori, ne-ar da suma reală plătită pentru obţinerea unui fotoliu de deputat. Nu mai miră pe nimeni azi acest fapt, ca şi când ar fi nu doar firesc, dar şi perfect legal să-ţi plăteşti funcţia. În fond, este un obicei ce s-a înrădăcinat de câţiva ani în societatea românească. Să ne amintim numai cât costă un post de asistent medical, un post de pompier, un post de funcţionar, un post de profesor şi lista poate continua, dar ne sictireşte acest subiect. Aşişderea se practică şi pentru obţinerea unui permis de conducere sau pentru te miri ce favor. Numai că fără probe elocvente, toţi sunt curaţi precum lacrima lui Ovidiu. Şi uite aşa ajungem la celebra vorbă: “Fiecare popor îşi merită politicienii pe care-i are!”
La ce apucături au unii dintre cei ce sunt azi parlamentari, cât şi alţii ce va să vină în Parlament după alegerile din 30 noiembrie, ne lasă cu gura ca la dentist. În trecutul unora dintre ei găsim ba că au dat “tunuri” sau pur şi simplu au furat, ba că sunt puţin homosexuali, ba că au pus-o de niscai evaziune fiscală… Dar nu ne-am propus să-i descalificăm noi, căci electoratul nu-i atât de străin de trecutul acestor candidaţi, şi-n consecinţă, votează în cunoştinţă de cauză. Aşadar, nici electoratul şi nici clasa politică nu mai sunt fete mari pentru a se scuza că au făcut-o fără să ştie. Ca drept dovadă, nici nu se mai protejează, ca să nu taie cumva din elan şi plăcere.
Oricât s-ar strădui ONG-urile să ceară verificarea validităţii semnăturilor depuse pentru susţinerea candidaţilor, statul nu ar avea capacitatea fizică de a face acest lucru. La această concluzie au ajuns şi cei de la Ziarul Financiar. În plus, dacă vreun ONG ar dori să verifice corectitudinea numărării voturilor, tot nu ar putea s-o facă, tocmai pentru că legea nu-i permite asta.
Iar dacă mergem cu tupeul mai departe, încât ne mănâncă undeva să măsurăm fondurile cheltuite pentru campanie de fiecare candidat, atunci înseamnă că am devenit masochişti, căci ne facem singuri sânge rău, mai ales că autorităţile statului s-au obişnuit să aibă o atitudine pasivă în acest caz, semn că le place sau o fac de nevoie. Ba chiar, acestea invocă faptul că nu pot interveni pentru că actualul cadru legal este neclar şi permisiv. Logic, deoarece acest cadru a fost conceput tot de asemenea specimene politice. Doar nu era să-şi dea singuri cu pumnul în boaşe pentru a arăta cât de transparenţi sunt. Ar fi o tâmpenie să credem asta.
Cum-necum, cu o aşa de masă de manevră, este lesne să faci campanie electorală în România, pe stil vechi, şi anume cu pomeni şi mită, cu găleţi, zahăr şi ulei, toate acestea garnisite din plin cu vrăjeli electorale rostite, însă, pe banii noştri. Aici e durerea, ironia, dar şi prostia acestei naţiuni! Să plăteşti pe cineva să te mintă, e cam mult pentru contribuabilul român ce este şi aşa secătuit de taxe şi impozite, cât pentru trei vieţi. Şi pentru ce?…