Prin câte recensăminte au trecut românii

Potrivit enciclopediei online Wikipedia, în România s-au făcut până acum 12 recensăminte naționale. Primul a fost în 1838, urmat fiind de cele din 1859, 1899, 1912, 1930, 1941, 1948, 1956, 1966, 1977, 1992, iar ultimul recensământ național a avut loc în 2002.
Până în 1992, inclusiv, recensământul viza recenzarea la grămadă a populaţiei, fermelor şi terenurilor agricole. Din 2002, însă, s-a schimbat calimera, efectuându-se două recensăminte diferite: Recensământul Populației și Locuințelor (18 martie 2002)şi Recensământul agricol (2002-2003).
După prelucrarea formularelor de bază, și anume a chestionarelor individuale de recensământ, s-au obținut informații detaliate despre:
* populația legală,
* populația stabilă pe grupe de vârstă și sexe,
* populația după starea civilă;
* migrația populației;
* numărul de gospodării și structura acestora;
* distribuția populației după nivelul de pregătire precum și după școala pe care o urmează;
* distributia populației după participarea la activitatea economică;
* distributia populației ocupate pe ocupații precum și pe profesii;
* șomajul și durata acestuia;
* numărul de constructii de locuit și distributia acestora după anul constructiei, după materialul din care este construită, după numărul de locuințe din clădire;
* dotarea locuințelor, și multe altele.

Ce s-a obţinut după recenzarea populaţiei în 2002?

În urmă cu 9 ani în România mai supravieţuiau cu brio guvernării "cederiste" 21.698.181 de oameni. Şi atunci, ca şi acum, trăiau în ţară mai multe femei decât bărbaţi (femei -11.116.831, bărbaţi- 10.581.350). Rămâne de văzut dacă la recensământul din octombrie 2011 diferenţa între ponderea femeilor şi a bărbaţilor va fi mai mare, ca să ştim cine pe cine conduce în ţara asta şi dacă Elena lu' Traian va instaura matriarhatul în România, atunci când va ajunge premier. (Când?)
Aşadar, să ne suflecăm minţile, căci doar vine recensământul cu numărul 13, şi nu pentru toţi va fi cu noroc. Din punctul meu de vedere, acest recensământ va da multă bătaie de cap recenzorilor, datorită formuarelor stufoase ce trebuie completate.

În urma recensământului realizat anul acesta în Mexic a rezultat că 93% dintre mexicani deţin televizoare şi doar 65% au duşuri!

Dacă în 1990 una din cinci locuinţe nu avea pardoseală, în prezent, doar 6% din case au pământ pe jos. Practic, acum toate au energie electrică, în timp ce în urmă cu 20 de ani una din zece locuinţe nu era dotată cu asa ceva.
O zecime din mexicani nu au canalizare, dar numerele stau mult mai bine decăt acum două decenii, când doar una din trei locuinţe avea.
Mult mai interesant este ce au aceşti oameni în case. Majoritatea caselor sunt dotate cu televizoare (93%), în timp ce doar 82% au frigidere, iar doar 65% au duşuri. Curios lucru dacă ne gândim că este vorba de o ţară în care temperaturile sunt foarte ridicate iar televiziunea transmite programe îngrozitoare.
La fel de bizar este şi faptul că deşi tarifele practicate de reţelele de telefonie mobilă sunt unele dintre cele mai ridicate din lume, două treimi din mexicani au un telefon mobil, deşi doar patru din zece au unul fix.

Calcul pe bătrâneţe, de dragul prezentei demonstraţii

Pentru că tot suntem morţi-copţi după scenarii, aşa încât putem spune că avem o naţiune suferindă de scenarită cronică, îţi propun să facem o radiografie a prezentului din buzunar şi a viitorului rezultat din calcule simple.
Ipotetic vorbind, oriunde există un tânăr Gigel care tocmai se angajează. Ca orice june fără pile şi experienţă, salariul lui net de încadrare nu e nici prea-prea, nici foarte-foarte. Mai degrabă poate fi, cu puţin noroc, unul de supravieţuire. Dar să presupunem că leafa lui ar fi de 1.100 de lei.
Gigel are 23 de ani. Întrucât e criză şi criza va dura, cel mai probabil, multă vreme la noi de acum încolo, în 2015 leafa lui Gigel va fi tot de 1.100 de lei.
Oare câţi bani plăteşte Gigel la CAS, timp de 5 ani (adică 60 de luni), dintr-o leafă mizeră de numai 1.100 de lei. La valorile actuale, el va plăti 49 lei x 60 luni, adică fix 29.460 lei.
Trece vreme, vino vreme, Gigel a împlinit 28 de ani şi deja a plătit în contul statului toată suma pe care Statul i-ar returna-o în cazul în care ar ieşi la pensie la 65 de ani şi ar mai trăi încă 3-4 ani, adică atât cât e speranţa de viaţă a bărbaţilor din România.
Nu-ţi vine să crezi? Păi, hai să facem un mic calcul. Dacă nu mă înşel pensia medie din România e undeva pe la 750 de lei. Din contribuţiile date statului până la 28 de ani, Gigel ar putea primi (presupunând că timp de 37 de ani banii lui vor sta undeva într-o valiză, nu într-un cont care îi va multiplica măcar prin dobândă) o pensie medie de 750 lei din cei 29.460 lei, timp de 39,28 de luni. Adică vreme de 3 ani şi trei luni se bucură de prăpădita lui pensie.
Aşadar, Gigel se pensionează la 65 de ani, mai trăieşte încă 3 ani, iar la 68, după cum arată statisticile din România, moare!
Totuşi, nimeni nu îi explică lui Gigel, şi nu numai lui, ce se întâmplă cu CAS-ul pe care acesta îl plăteşte între 28 şi 65 de ani, adică timp de 37 de ani. Fix 444 de luni.
Presupunând că Gigel va rămâne toată viaţa un tâmpit căruia nu i se va mări niciodată salariul, asta ar însemna că vreme de 444 de luni, acesta va vărsa în buzunarul statului încă 218.004 lei (444 x 491 lei). Destul de mult, câtă vreme cu banii ăştia poţi cumpăra un apartament cu 3 camere, başca şi o garsonieră.
Dar dacă Gigel, totuşi, e un ins dezgheţat, leafa i se va mări şi cotizaţia la stat va fi una pe măsură.
Unde se duc banii ăştia? Ce se întâmplă cu ei? Cum e posibil ca după numai 5 ani de muncă, fără un salariu deosebit, orice tânăr să-şi fi acoperit deja pensia medie pe care ar putea-o primi la bătrâneţe, înainte să moară?
De fapt, ce găuri acoperă munca de o viaţă a lui Gigel? Şi de ce trebuie ca Gigel să muncească 37 de ani pentru ca banii lui să se ducă în altă parte decât în propria-i bunăstare de după pensionare? Şi cât mai poate rezista un sistem în care 5 ani munceşti pentru tine şi 37 de ani pentru o cauză neştiută de nimeni, în afară de politicieni? Până la urmă, aceeaşi politicieni ne urează sfidător de sarcastic: -S-aveţi o bătrâneţe liniştită! – De liniştea aceasta să aibă ei parte!...
Până atunci noi va trebui să ne punem capul la contribuţie pentru a putea păpa la bătrâneţe o pensie din care să se poată trăi aşa cum ne dorim fiecare, nu după cum ne-a urat aiurea un oarecare.

Şomajul ar putea fi PONTUL candidatului de criză

Ţi-ai pus vreodată întrebarea, dacă ai fi om politic, ce ofertă electorală ai avea pentru a obţine, şi pe vreme de criză, voturile? Într-un judeţ precum Teleorman, unde şomajul a ţopăit nu doar peste pragul de 11 procente, dar şi peste media pe ţară, marea bubă o reprezintă lipsa locurilor de muncă. Este, de fapt, zona cea mai sensibilă care poate fi exploatată la maxim (dacă mai există vreun "maxim") pentru atingerea scopului politic. Numai că atragerea de investitori care să genereze locuri de muncă, nu-i deloc floare la ureche. Cu atât mai mult pentru unii dintre parlamentarii noştri, şi-n general oamenii politici de pe aceste meleaguri, care nu s-au sinchisit nici măcar să transpire oleacă în palme, în efortul lor invizibil de a genera locuri de muncă. Consecinţele nepăsării şi vrăjelii politice se văd astăzi în buzunarul teleormăneanului, în care doar vântul îşi mai face de cap. Bine totuşi că nu-s vânturi, căci am fi asistat la un tsunami social.
Aşadar, dacă aş candida (ceea ce este EXCLUS acum!), m-aş axa doar pe o strategie de atragere a investitorilor (români şi străini), astfel ca la jumătatea mandatului şomajul să fie sub 5 procente. În plus, va fi o timidă (la început) concurenţă între vechii şi noii oameni de afaceri, în ceea ce priveşte oferta salarială pentru angajaţi. Revigorând astfel puterea de cumpărare, investitorii mai vechi de pe piaţă vor simţi nevoia să se extindă şi vor face noi angajări.
Cred că totu-i pe principiul Domino-ului, căci cauzele şi efectele sunt acele zale din tot lanţul acesta. Nu-i mare filosofie să-ţi dai seama că, de pildă, scumpirea carburanţilor implică, inevitabil, creşterea preţurilor la produse şi servicii sau că creşterea şomajului conduce la scăderea contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale, a puterii de cumpărare şi, finalmente, la creşterea inflaţiei.
Şi când te gândeşti că era atât de uşor să-ţi dai seama ce-i trebuie teleormăneanului! Dar cui să-i pese?...

Mercurialul sănătăţii ne bagă în co-boală

Până ce visul a tot mai multor români, de a se renunţa la birul pentru sănătate cotizat cam degeaba de salariaţi şi angajatori, şi trecerea la poliţele de sănătate privată, se tot amână, senatorii au dorit să ne mai dea puţină boală, după ce întreg sistemul public de sănătate a fost băgat în comă. Şi poate chiar au reuşit, căci de acum încolo ne vom mai îmbolnăvi doar dacă ne permitem financiar acest "lux".
Proiectul de lege privind coplata în sistemul medical a fost adoptat de Senat, ca primă cameră decizională, urmând să ajungă şi în Camera Deputaţilor pentru decizia finală. Vestea bună este că NU vom plăti asistenţa de urgenţă, potrivit www.realitatea.net. Veştile rele sunt… noile tarife pentru aceleaşi servicii medicale de o calitate jalnică.

Iată tarifele pentru:
- consultaţiile medicului de familie: 5 lei;
- vizite la domiciliu în afara programului: 15 lei;
- consultaţia medicului specialist din ambulatoriu: 10 lei;
- consultaţia medicului specialist în afara programului: 20 lei;
- spitalizarea de zi: 10 lei;
- spitalizare continuă: 50 lei/ episod de internare

Nu vor plăti coplata:
- pensionarii cu venituri de sub 700 lei/luna;
- copii până în 18 ani
- tinerii cu vârste între 18-26 ani care nu au venituri;
- bolnavii incluşi în programele naţionale de sănătate, fără venituri din muncă.

Serviciile care NU se plătesc:
- naşterea;
- serviciile acordate bolnavilor cu afecţiuni incluse în Programul de sănătate, pentru afecţiunea de bază: chimioterapie, radioterapie, hemodializă, dializa peritoneală;
- serviciile acordate în situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală, până la stabilizarea bolnavului;
-serviciile acordate bolnavilor cu afecţiuni endemo-epidemice.

Colac peste coliva sistemul public de sănătate, de la 1 aprilie avem voie să ne îmbolnăvim "gratuit" doar o dată la trei luni. Şi chiar nu e o păcăleală! De la data pe care tocmai am pomenit-o, asiguraţii pot beneficia doar de o consultaţie gratuită la trimestru. Cine îşi permite să treacă pe la medic mai des (de nevoie!), o face pe buzunarul său, căci va trebui să plătească pentru fiecare consult. De fapt, acestea sunt serviciile incluse în pachetul de asigurat pe care statul îşi mai permite să le ofere. Este de aşteptat ca după asemenea măsuri aberante, cei mai câştigaţi să fie popii.
- Ptiu, drace!

TU ALEGI!

Nu întotdeauna alegerile pe care le facem în singura viaţă pe care o avem la dispoziţie, sunt şi inspirate. Pornind, probabil, de la o atare ipoteză, Danone România a lansat campania „Tu alegi!”, prin care dă consumatorilor posibilitatea de a alege noul produs care va fi comercializat în gama Cremosso cu fructe. Astfel, alegerea făcută de consumator să se potrivească perfect gustului acestuia, iar totul să fie fără cusur.
Mai exact, Danone pune la dispoziţia consumatorului două noi sortimente: Multifruct şi Mure-Zmeură. Cel pe care-l va alege consumatorul va fi integrat portofoliului permanent. Cum?
În perioada 1-27 martie, consumatorii pot vota iaurtul preferat pe pagina de internet www.cremosso.ro şi, totodată, îl pot susţine pe pagina de Facebook şi pe contul de Twitter. Varianta câştigătoare va fi anunţată la jumătatea lunii aprilie.
Şi pentru ca răsfăţul să fie pe deplin, participanţii la campanie care au votat produsul preferat pot câştiga premii constând în 220 de bijuterii Swarowski, respectiv o excursie de 7 zile pentru 2 persoane la Mallorca, dedicată marelui câştigător. Cremoasă alegere, nu-i aşa!?...

Nimereala cu unepereala

ZVONUL CARE TE UIMEŞTE

Din câte se aude Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR) începe să facă niscai progrese în materie de pretenţii politico-administrative. Cum fără UNPR acest guvern s-ar cam duce pe apa sâmbetei, ca şi susţinere în Parlament, partidul încropit pe mandatele fugarilor din ogrăzile altor partide, convertiţi apoi în indepedenţi, bla-bla-bla...începe să joace la cacealma, cerând nu mai puţin de cinci fotolii de prefecţi. Unul dintre ele ar fi şi cel din Teleorman.
Cu alte cuvinte, dacă negocierile dintre Boc-ul pedelist şi cocteilul UNPR-ist au decurs conform acestui plan măreţ, actualul prefect, Teodor Niţulescu, ar urma să fie, cât de curând, schimbat din funcţie cu şeful organizaţiei judeţene al UNPR, profesorul Constatin Filip. O lovitură la care nici măcar şefii celorlalte organizaţii judeţene ale partidelor din Opoziţie, nu s-ar fi aşteptat, darămite portocalii? Rămâne de văzut dacă planul ăsta va trece pârleazul, de la stadiul de zvon, la cel de realitate. -Hop-poc-zdrang-boc!

Pe vreme de criză doar Garda Financiară mai scoate PROFIT

Pentru prima oară de la reînfiinţare, Garda Financiară şi-a făcut cunoscută activitatea pe 2010. Surprinzător sau nu, Garda Financiară a obţinut "profit" în 2010.La nivel naţional Garda Financiară are un personal angajat format din 1.399 de lucrători, aceştia fiind repartizaţi în 42 de secţii judeţene. Cum se face că niciunul nu a fost prins cu şpaga-n traistă? Poate pentru că majoritatea comisarilor au diplomate cu cifru... Sau poate că după vameşi vine şi rândul comisarilor de gardă financiară şi apoi a celor de la Mediu, unde aerul e şi aşa cam poluat.
Potrivit ziarului Săptămâna Financiară,totalul costurilor cu personalul la Garda Financiară a fost, în 2010, de 38.241.465 de lei, iar costurile pentru întreţinere şi servicii au atins nivelul de 10.353.151 de lei. Dacă totalul cheltuielilor a fost de 48.594.626 de lei, amenzile încasate au atins suma de 131.676.352 de lei. Cu alte cuvinte, din socoteala asta rezultă o contribuţie financiară a instituţiei la bugetul de stat de 83.081.726 lei, echivalentul a circa 19,5 milioane de euro. Altfel spus, raportat la cei 1.399 lucrători, revine o contribuţie de 77.249 lei/comisar, aproximativ 18.200 euro/comisar.
Dar să nu uităm de tentaculele evaziunii fiscale, încă agere. De pildă, în domenii precum industria de morărit şi panificaţie sau piaţa gri a cerealelor, evaziunea din sector se apropie de aproape două miliarde de euro anual (conform oficialilor Ministerului Agriculturii). Şi asta nu-i totul. În industria tutunului inhalat de contrabanda de ţigări, evaziunea ar cam trece de un miliard de euro anual.
În total, amenzile cumulate cu valoarea mărfurilor confiscate de comisarii Gărzii Financiare, pe anul 2010, nu sar de 20 milioane de euro. Adică statul e furat anual de circa 3 miliarde de euro, recuperează 20 de milioane de euro din amenzi şi mărfuri confiscate, iar Garda Financiară este pe PROFIT. Doar la noi se poate întâmpla aşa ceva!... Oare!?