NIMIC, pur şi simplu!

Mi-amintesc că de pe la vârsta de 5-6 ani îmi întrebam insistent mama, în cel mai retoric mod: -MAMĂ, DE CE MOR OAMENII? Nu mai ştiu dacă am primit şi un răspuns pe înţelesul meu, dar acum mi-e clar că oamenii mor doar pentru a se întoarce în Nimicul din care au apărut pe această lume. Aşadar, totu-i nimic, iar nimicu-i în tot şi-n toate!
Poate şi de aceea nu ştim nimic concret despre viaţă şi moarte. Poate că, de fapt, acesta este şi motivul pentru care nimicul de "dincolo" ne sperie şi ne dă acei fiori reci ai necunoscutului. În fond, să te scufunzi într-un vid fără limite, este de-a dreptul înfricoşător.
Din concepţie, noi, oamenii, avem o existenţă efemeră, încât nici n-apucăm să mai conştientizăm asta. Nu o dată m-am aflat în situaţia de a spune: "Nu e nimic de viaţa asta!"
Poate că dacă am porni de la ipoteza că nimicul învăluie viaţa şi moartea, atunci n-ar mai fi atâta duşmănie, ură, înverşunare, ranchiună, avariţie, lăcomie, invidie..., nimic din toate astea. Şi dacă astfel ne-am plictisi de moarte?!
Un lucru rămâne cert, şi anume acela că viaţa, ca şi moartea, înseamnă, în esenţă, NIMIC, dar numai una dintre ele ne sperie. De ce? Pentru că încă nu ştim NIMIC, dar ne place să credem ceea ce vrem despre una sau alta. Este şi ăsta un mod de a ne minţi singuri. Ca de pildă, minunata presupunere că după moarte există posibiliatea reîncarnării. Totul e să tragi "lozul" norocos şi apoi să-ţi scuipi în sân, până nu se prinde dracul de şmecherie.