BILANŢ de viaţă: - Pe plus sau pe minus?

Nici nu ştiu ce mă sperie mai mult. Faptul că îmbătrânesc pe 27 sau numărul anilor pe care îi împlinesc?! La naiba! Îmi amintesc că atunci când eram copil îmi doream cu ardoare şi cu o nejustificată nerăbdare să fiu adult. Acum îmi doresc măcar o zi să mai fiu adolescent, dacă nu chiar copil. Pe de altă parte, însă, fiecare vârstă îşi are avantajele şi dezavantajele ei, îşi are frumuseţile şi capriciile sale... E greu să mai poţi alege. Ajungi doar să te mulţumeşti cu acest prezent, oricât de incomod ţi-ar fi. Ba chiar îţi scuipi în sân, zicându-ţi ce mare noroc ai că eşti sănătos. Şi uite aşa înveţi să faci abstracţie de vicisitudinile acestor vremuri de criză, unde hârtia igienică este la mare căutare.

Dacă ar fi să trag linie peste cei 37 de ani pe care i-am epuizat, aş ieşi, probabil, pe plus. Consider că suma nerealizărilor este mai mică decât cea a realizărilor, deşi adesea eu le văd taman pe dos, pentru că atunci când e vorba de mine sunt cel mai înverşunat critic. Exigenţa Vărsătorului, bat-o-ar vina!... Aceasta în ciuda impresiei pe care o las, şi anume aceea că nu-mi pasă de nimeni şi de nimic. Eronat! La fel cum tot eronată este impresia pe care le-am lăsat-o unora în ceea ce priveşte aerul meu de aroganţă. Cred că oamenii confundă “aroganţa” mea cu dorinţa de detaşare şi distanţare. Este şi aceasta o formă de auto-preotecţie, pe care nu toţi au perceput-o ca atare.
Ce am să-mi reproşez după aceşti 37 de ani scurşi şi uscaţi pe sfoara timpului? Am şi uitat. De fapt, am vrut să uit pentru a nu risca s-o iau razna sau, în cel mai fericit caz, să împrumut vreo înfăţişare de frustrat fără şanse de vindecare. Viaţa e prea scurtă pentru a pune totul la suflet. Am învăţat să privesc în faţă, căci doar acum am şi motiv. Am o familie, am o fetiţă pe care n-ai cum să n-o adori... Am pentru ce merge înainte! Chiar şi dacă aş face-o târâş, pe burtă... Orice efort merită făcut.
În plus, după atâţia ani de presă am satisfacţia că nu am lăsat vreodată garda jos pentru a permite COMPROMISULUI să pună gheara pe mine. Aceasta în ciuda faptului că am lucrat şi chiar coordonat ziare în spatele cărora erau partide sau interese politice la nivel local. Nu toţi au vrut să înţeleagă că nu sunt adeptul presei făcute cu dâre de bale şi pupat în fund. Nici n-ar fi fost în avantajul celor care ar fi comandat asemenea materiale, căci şi publicul este sictirit de bezmetica clasă politcă.
Faptul că nu m-am lăsat compromis, nu înseamnă că aş fi avut de câştigat. Din contră. Am pierdut bani, am pierdut relaţii, dar dorm liniştit pe perna mea. Ştiu că nimeni nu mă va arăta cu degetul şi că am făcut ceea ce trebuia, din pură convingere. Desigur, gestul meu ar putea fi interpretabil. Numai că ăsta a fost "ambâţul" meu!...