După 3 ani... mă întorc "ACASĂ"!

Un amic plecat cu mulţi ani în urmă în Spania (ca mai tot românul cu ambâţ), cu tot cu familie, cu purcel şi căţel… îmi spunea: "Acasă eşti acolo unde te simţi bine, acolo unde ai familia şi unde-ţi e sufletul".
Am părăsit presa de trei ani (la fel de adevărat este că şi presa m-a părăsit fără cuvinte), şi nici că vroiam să mai aud de ea. Acum constat că plecarea mi-a creat un gol cam usturător în suflet. Nu mai eram "acasă"... nu mai eram eu, iar asta doare al dracului de tare.
După trei ani pot spune că mă întorc, în fine, "acasă". Există în mine acel soi de emoţie pe care îl are orice emigrant la întoarcere sa acasă, după mulţi ani de stat printre străini. Ştiu, însă, că mai am multe de spus pentru prima mea dragoste... presa. Doar am habar ce-i poate pielea, căci o cunosc de la 18 ani, pe când eram un puşti ce debuta cu caricaturi în primul săptămânal apărut după Revoluţie, în 1990, la "Gazeta de duminică". Iată că se fac aproape 22 de ani de-atunci...
Astăzi nu mai pot decât să constat că am devenit dependent de acest "microb", fără de care am tot avut parte de o porţie de sevraj, la nivel mental.
Am încercat să mă imunizez, să mă izolez, dar... La naiba! Nu mi-a ieşit. Sau poate că Presa m-a transformat în masochist. Ori mi-o fi făcut farmece? -Ptiu, drace! Orice ar fi, am ajuns să cred că nu mai mă fac bine şi sunt "condamnat" să trăiesc cu presa de gât. Deh, fiecare are atârnat de gât o piatră. Unii nu se mulţumesc cu atât şi preferă bolovanii. De fapt, gusturile nu se discută...
Probabil că te împinge acum necuratul să mă întrebi când şi unde va fi reîntoarcerea mea în presă. Întreabă-mă, căci oricum îţi răceşti gura de pomană! Ai puţintică răbdare şi vei afla!... În fond, curiozitatea încreţeşte tenul, arde caloriile şi, uneori, chiar scurtează zilele. -Parol!...