1 septembrie 2012


Până şi Magicianul Râlea a îngenuncheat în faţa Karlei, precum în poveştile cu prinţi şi prinţese.

1 iulie 2012

CE APĂ BEM?

Recent, un doctor care se ocupă de analiza apei potabile, mi-a mărturisit, „off the records”, că nu recomandă apa plată "X" pentru copii şi bebeluşi, chiar dacă eticheta acelui produs indică tocmai contrariul acestei recomandări. Motivul pentru care respectiva apă plată nu ar fi în regulă, este acela că în zona de unde se extrage, la numai o aruncătură de băţ, se află un zăcământ de uraniu. Când am auzit asta, am făcut ochii cât cepele şi am înţeles de ce copilul mi se plângea de burtică, în situaţia în care am fost mereu extrem de atenţi cu alimentaţia acestuia. Am căutat pe internet mai multe informaţii, iar într-un documentar publicat pe adresa www.ecomagazin.ro/uraniu-ultima-frontiera/ , am înţeles ceea ce trebuia să ştiu, ca şi consumator.
În zona Vatra Dornei se află satul Crucea, localitate unde localnicii sunt condamnaţi la moarte. Pe raza localităţii se află o mină de uraniu... Oamenii mor pe capete de leucemie, cancer şi boli de inimă. În apropiere de acest sat este Vatra Dornei, locul de unde se colectează un anume tip de apa, recomandată ca fiind numai bună pentru pregătirea hranei bebeluşilor. Pe etichetă respectivei ape plate nu se spune o vorbă despre vreo mină de uraniu, ca şi când nici n-ar exista, iar oamenii o cumpără pentru că au încredere în autorităţile statului care au certificat calitativ această apă. Efectele, însă, apar în timp, puţin câte puţin, aşa încât nu poţi da vina decât pe tine însuţi că nu te-ai informat când ai consumat.
Am căutat apoi date care apar pe site-ul de prezentare al acelei ape. Nu întâmplător ajunge să se facă precizarea că acea apă “îşi are originea în zăcăminte subterane din Vatra Dornei, situate în zone de tip rezervaţie naturală, izolate de orice activitate umană, de unde izvorăşte în mod natural”.

Nitriţi sau nitraţi, tot un drac!

Românii au făcut o obsesie pe elementele care compun apa comercializată. Concentraţiile de nitriţi şi nitraţi din compoziţia apei, ne fac să credem că facem alegerea cea mai bună pentru a mai pură apă dintre toate. Uităm, însă, de cea mai importantă caracteristică a apei, şi anume ZONA DE PROVENIENŢĂ a acesteia.
„Nitraţii sun compuşi care se pot transforma în nitrozamine, ce sunt cancerigene pentru om. Nimeni nu cercetează provenienţa apei pe care o găsim în centrele comerciale. Este practic imposibil să controlezi milioane de sticle”, a explicat un medic nutriţionist.
Astfel, ajungem să dăm prea multă atenţie nitraţilor, fără să realizăm că recipientele de plastic nu sunt cele mai bune pentru păstrarea apei, căci acestea conţin acrilaţi care intră în apă şi dăunează sănătăţii. Nu şi dacă alegem sticla ca recepient pentru păstrarea apei.

11 mai 2012

Un mod sincer de a face campanie electorală. Nimic mai explicit decât atât, unde orice interpretare face să pălească până şi florile din ghivecele atât de preţuite de Primăria Alexandria.

27 martie 2012

Galeria de caricaturi semnate de "BiC"





Pentru cei care au uitat sau pur şi simplu nu au avut habar, mai defulez şi prin desen, nu doar prin scris. Puţini sunt cei care ştiu că debutul meu în presă s-a făcut cu caricaturi, pe când aveam doar 18 ani. Era în 1990... în publicaţia "Gazeta de Duminică". Desenele pe care le-am postat acum sunt cele mai recente şi au apărut în cotidianul "Teleorman News".



2 martie 2012

Iarna nu pleacă din Alexandria din cauza primarului

-Vine, vine... Moooş Crăciuuun! Ori e bun ori e nebuuun!... Probabil, aşa ar cânta orice turist întreg la minte care ar vizita Alexandria în luna lui martie, şi ar vedea beteala cu luminiţe atârnată la Primăria Alexandriei. Aici spritul Crăciunului se încăpăţânează să persiste precum această odioasă iarnă care nu vrea să ne dea pace de tot.
Şi ca să fie în ton cu vremea cea hapsână, edilul Victor cel Isteţ se gândi că n-ar avea niciun motiv să dea jos beteala de pe instituţia pe care o păstoreşte, până la... Crăciunul viitor. În fond, ar fi o cheltuială mare şi un efort inutil cu pusul şi datul jos al instalaţiei de iarnă.
Ciudat este că, deşi la primăria capitalei de judeţ persistă spiritul Crăciunului şi-n luna lui Mărţişor, lipsind doar cerbul lângă bustul lui Ghica, primarul le face cinste, pe 7 martie, femeilor de prin presă, cu băiţă la ştrandul din localitate. Poate că Victor cel Isteţ are în plan chiar spălarea de păcate a jurnalistelor urbei. Cred că ar fi ieşit mai ieftin cu o şedinţă în grup de exorcizare. Părerea mea!...
Revenind la atârnatele ghirlande cu luminiţe, mi-a fost dat să constat că mai sunt şi alte primării de comună din acest mirific judeţ, care aplică întocmai aceeaşi idee conservatoare, de a nu le mai da jos după trecerea sărbătorilor de iarnă. Cum spuneam. efort inutil şi cheltuială mare!
-Ptiu, drace, ăştia sigur s-au vorbit să nu se uite în calendar!...

27 februarie 2012

Lecţia de protecţie PC va fi dată pe 8 martie de FBI

Calculatoarele care alcătuiesc Internetul se găsesc unul pe altul prin intermediul unor numere, fiecare număr (numit adresă IP sau adresă Internet Protocol) aparținând unui anumit dispozitiv aflat în rețea. Întrucât pentru oameni este dificil să rețină liste lungi de numere, sistemul de nume de domenii (DNS) folosește litere în locul numerelor, creând o legătură între o anumită serie de litere și o anumită serie de numere. Spre exemplu, siteul Facebook este identificat de către rețeaua virtuală ca având adresa 69.171.242.12. Puteţi accesa populara reţea de socializare tastând în browser această combinaţie de cifre.
Virusul a făcut calculatoarele utilizatorilor să acceseze alte servere DNS decât cele agreate de providerii de internet. Aceste servere DNS create de hackeri îi direcţionau pe utilizatori spre site-uri clonă, create pentru realizarea unor escrocherii. Utilizatorii obişnuiţi nu remarcă nimic, pentru că în bara browserului apare o adresă web perfect de încredere.
După ce au descoperit escrocheria, FBI a înlocuit serverele rău-intenţionate cu unele surogat, însă soluţia a fost temporară de la bun început. Data limită până la care FBI poate ţine aceste servere-surogat în funcţiune este 8 martie. Când le vor închide, milioane de oameni din toată lumea vor rămâne fără internet.
Pentru a evita acest scenariu, utilizatorii de internet trebuie să verifice întâi de toate dacă computerele lor au fost infectate. Este vorba atât de PC-uri, cât şi de Mac-uri. Pentru a face asta, trebuie să verificaţi setările de DNS ale calculatoarelor dumneavoastră.

CUM VĂ PUTEŢI VERIFICA SETĂRILE DNS
Iată cum puteţi să vedeţi dacă computerul dumneavoastră a fost infectat, potrivit unui raport tehnic al Agenţiei de Administrare a Reţelei Naţionale de Informatică pentru Educaţie şi Cercetare, publicat pe 14 noiembrie 2011.
a. Windows
i. Deschideți meniul de start
ii. Selectați Run
iii. Tipăriți: cmd.exe [si apasati ENTER]
iv. În fereastra nou deschisă scrieți urmatoarea comandă: ipconfig /all [și apăsați ENTER]
v. Cautați în informațiile furnizate liniile ce conțin “DNS Servers”. De obicei acestea sunt 2 sau 3 adrese IP. Notați aceste adrese IP.
b. Apple
i. Mergeți în System Preferences
ii. Selectați Network
iii. Selectați conexiunea folosită pentru acces la Internet (uzual AirPort sau Ethernet)
iv. Selectați Advanced
v. Selectați tab-ul DNS
vi. Notati adresele IP.
c. Router propriu
Malware-ul DNSChanger este de asemenea capabil să schimbe setările DNS a anumitor routere de tip SOHO (Small Office Home Office) cum ar fi: Linksys, D-Link, Netgear și Cisco, dacă numele de utilizator și parola sunt cele implicite. Pentru a depista dacă setările DNS ale routerului dvs au fost schimbate consultați manualul routerului, secțiunea “Servere DNS”. În cazul în care serverele DNS utilizate sunt în intervalul de adrese IP de mai jos, unul din calculatoarele conectate la routerul dvs este infectat cu DNSChanger.
Oricare dintre adresele de IP de mai jos reprezintă servere cu intenţii rele:
de la 85.255.112.0 la 85.255.127.255
de la 67.210.0.0 la 67.210.15.255
de la 93.188.160.0 la 93.188.167.255
de la 77.67.83.0 la 77.67.83.255
de la 213.109.64.0 la 213.109.79.255
de la 64.28.176.0 la 64.28.191.25

Dacă vedeţi oricare dintre aceste IP-uri, înseamnă că computerul (sau router-ul) vostru a fost infectat. În acest caz, cea mai bună soluţie este să apelaţi la un specialist pentru ajutor.
Asta pentru că, în afară de redirectarea traficului web al utilizatorilor către site-uri modificate, DNSChanger poate de asemenea afecta instalarea actualizărilor de securitate la nivelul sistemului de operare și al antivirusilor. Acest fapt ridică semnificativ riscul ca PC-urile sau Mac-urile să fie de asemenea vulnerabilă la infectarea cu un alt malware.

18 februarie 2012

A fost un vis, a devenit un coşmar...

Bătaia de joc şi nesimţirea nu sunt stipulate în nicio lege organică din această ţară. De aceea, românul continuă să tacă şi să înghită, pentru a putea avea un prăpădit de venit de pe urma căruia să-şi poată duce zilele.
Recent am descoperit un comunicat de presă, datat în 2007, în care se spunea:
"Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a blocat un împrumut de 100 de milioane de euro pe care intenţiona să-i acorde grupului german Schwarz, pentru ca acesta să-şi finanţeze extinderea reţelei de magazine Kaufland în România.
BERD a blocat împrumutul din cauza acuzaţiilor de abuz în relaţiile cu salariaţii, acuzaţii venite din partea unor sindicate germane
".

-Oau, mi-am zis, înseamnă că marele vis al alexăndrenilor va fi sau chiar este deja un mare coşmar, în ceea ce priveşte mult aşteptatul Kaufland.
Şi cum la pomul lăudat nu e cazul să te duci sacul, m-am gândit că o asemenea situaţie ar putea fi şi pentru cei aproape 120 de salariaţi cât ar avea, din câte mi-a fost dat să aud, acest magazin care se va deschide la Alexandria. Aşa că, întâmplarea a făcut să mi se confirme că nici bine nu s-a deschis, iar în interior bălteşte deja aceaşi bătaie de joc şi nesimţire faţă de angajaţi, ca pe vremea sclavagismului. Nu-mi mai aduc aminte exact cum era atunci, desigur.
Mai mult decât atât, dispreţul faţă de angajaţi este acelaşi pe care-l aveau boierii faţă de sclavi. Se merge până acolo încât şi dacă-i prididesc nevoile să meargă la toaletă, anagajaţilor nu li se permite acest lucru, şefii spunându-le cu sictir şi nonşalanţă să se caute la doctor sau să se trateze cu Prostamol. Am crezut că sunt poveşti, dar aveam să descopăr la unele comentarii afişate la un articol pe un alt blog (www.danbrasov.ro/index.php/2009/09/24/kaufland-regele-abuzurilor-in-romania/) exact aceeaşi situaţie. Ciudat! O firmă germană să se preteze la asemenea măgării? E mai mult decât jenant... e criminal! Cineva d-acolo mi-a mărturisit că ai senzaţia ca angajat că eşti la puşcărie.
Desigur, e un subiect numai bun de analizat pentru inspectorii de la ITM şi OPC, care poate au amorţit pe scaune din cauza iernii. Un asemenea subiect dă frisoane, însă, angajaţilor de la Kaufland, şi nimeni nu ia vreo măsură, bineînţeles. La ce bun?...
Numai să vezi că majoritatea angajaţilor d-acolo au salariul minim pe economie, îţi pui un mare semn de întrebare, căci asemenea lefuri de lumea a treia sau a patra le mai pot întâlni doar firmele de doi bani şi prăvăliile de cartier.
Desigur că vigilenţii inspectori vor spune că nu pot acţiona de capul lor, ci numai în urma unui vreasc de sesizări. Din partea cui? Din partea celor care abia s-au angajat acolo, suportând pe propria cheltuială cursurile de tranning, pentru a "beneficia" de un salariu mizer şi o bătaie de joc la care nici nu visau? E ridicol să credem că s-ar putea întâmpla asta, câtă vreme nevoia te învaţă să înduri şi să bagi capul în nisip, precum struţul, căci aşa am învăţat de la părinţii noştri oprimaţi de comunişti. Acesta este, de fapt, rezultatul politicilor aberante privind piaţa muncii!
Dacă bătaia de joc nu e stipulată în lege, hărţuirea, însă, da, iar femeile angajate acolo ştiu cel mai bine ceea ce le este dat să îndure.
Am dorit să amintesc în tracăt, deocamdată, despre visul devenit deja coşmar, şi anume Kaufland, pentru că vine marea lansare a lor, la Alexandria, şi e bine de ştiut ce administrează nemţii ăştia deştepţi şi pe cine au luat de fraieri.

16 februarie 2012

Tendinţa stilului Narman

Punând preţ pe corpul tău, ajungi indubitabil să pui preţ pe ceea ce-l îmbracă, iar Narman a ştiut acest secret încă de la început. Cu siguranţă, dacă nu ar fi existat, Narman ar fi trebuit inventat pentru bărbaţi.
Faptul că brand-ul Narman prezintă un stil italian este nu doar o certitudine, dar şi o încântare pentru ochi. Tendinţele vin şi trec, dar corpul cum se simte? Pentru a-l răsfăţa e nevoie de confort, iar acesta ţi-l oferă şi materialele din care sunt confecţionate articolele vestimentare şi accesoriile.
Prin stil, eleganţă, rafinament şi confort, brand-ul Narman a devenit partenerul ideal în materie de vestimentaţie, mergând până la cele mai mici detalii care fac deliciul ochiului.
Nu întâmplător, de peste 10 ani NARMAN îmbracă exclusiv bărbaţi pentru femei, oferind satisfacţie vestimentară din cap până-n picioare.

Confortul personal, accesorizat la cureaua NARMAN

De-a lungul timpului românului i s-a cerut să strângă cureaua. După apariţia brand-ului Narman, însă, românul avea să privească acest accesoriu ca făcând parte din viaţa sa.
Oferind lejeritate, rafinament şi stil, curelele Narman, rămân accesoriile imbatabile, indiferent de vreme sau vremuri.
Confecţionate din piele de viţel lăcuită sau mată, curelele Narman apar în variante diferite de model şi culoare, dând o notă aparte bunului gust.
Pentru a da contur şi originalitate stilului italian, curelele Narman se impun printr-o atentă alegere a culorilor, pornind de la alb şi continuând cu bej, gri, bleumarin, maron sau negru.
În ciuda strălucirii dată de luciul platinat al pielii folosite la confecţionarea acestor curele, un asemenea accesoriu emană discreţie şi eleganţă.
Totdată, un amănunt deloc de neglijat, curelele pot fi ajustate lesne la orice mărime, aşa încât nimic nu mai poate fi imposibil de purtat.

Stil Italian până în vârful pantofului
Eclipsând tot ceea ce este în jur printr-un un luciu sfidător de curat, pantofii de la Narman încalţă, pur şi simplu, stilul italian şi descalţă orice idee preconcepută.Având talpă de talpă şi vârfurile uşor ascuţite, pantofii confecţionaţi din piele de viţel lăcuită sau piele întoarsă, oferă ergonomie şi prestanţă uşor de remarcat. Prin forma şi geometria desenului dat de combinaţiile de alb cu negru sau pe dominante de negru, maron ori gri, cât şi îmbinări din piele, pantofii Narman au propria personalitate.
Întrucât stilul italian este unul aparte, şi pantofii dau o notă de exclusivism. Se poate observa lesne că tendinţa este aceea de a pune în valoare bombeul acestora, îmbrăcându-l într-un model atent desenat din cusătură sau, pur şi simplu, delimitându-l circular, asemeni unei bolte. Narman reuşeşte, astfel, să desfete ochiul şi să atragă atenţia din cap până-n picioare asupra celui care alege stilul italian pe care-l propune îndeosebi bărbaţilor tineri şi dinamici.

Cât priveşte cele două elemente prezentate, bunul gust te obligă să accesorizezi cureaua cu pantofii după culoare şi, uneori, după desen, rezultând o ţinută cu adevărat fără cusur, pentru că Narman pune preţ pe imaginea celui care poartă creaţiile sale vestimentare. Acesta pare să fie şi secretul succesului obţinut de brand-ul Narman.

3 februarie 2012

Incredibil, năucitor, dar suspect de adevărat!

Într-un judeţ în care etnicii maghiari nu prea au avut ce căuta, ţi-e dat să afli că, potrivit datelor provizorii înregistrate la recensământul din 2011, Teleorman are 140 de maghiari. Ciudăţenia cea mare este aceea că mai bine de jumătate din numărul total al acestor etnici se află la... Crângu (74 de persoane s-au declarat maghiari), în situaţia în care populaţia totală a comunei este de 1.390 persoane.
Altfel spus, 5,3 la sută este ponderea etnicilor maghiari în comuna Crângu. S-o creadă Marko Bela!... Aceasta în situaţia în care numărul total al maghiarilor, raportat la populaţia judeţului (360.178), înregistrează o pondere de 3,8 la sută. Şi uite aşa, o simplă socoteală ne-ar arăta faptul că în respectiva comună sunt cu 1,5 la sută mai mulţi maghiari decât arată ponderea pe judeţ a acestora.
Concurenţă maghiarilor, ca număr vorbind, s-ar încumeta să facă doar romii. Aceştia din urmă ar fi, potrivit aceloraşi date culese cu mare, mare, mare grijă de recenzori la recensământul de anul trecut, în acelaşi Crângu, numai 176 persoane. -Vrăjeală să fie, bre!?
De fapt, adevărul este că doar atâţia au catadicsit să se mai declare romi, chiar dacă în comună ţi-e dat să vezi aceşti etnici la fiecare pas. Dacă ne-am strădui oleacă am găsi şi o explicaţie la o atare situaţie delicată, şi-anume aceea că o parte dintre romi se considerau, de fapt, ţuicari, aceştia fiind surprinşi de recenzori într-o călduroasă stare euforică. Şi cum nu există etnia "ţuicar", s-au dat drept români. Abia când s-au trezit din mahmureală (nu ştiu cum au avut curajul să facă asta!), adică după cele 10 zile de recenzare, şi-au dat seama ce greşeală au comis. -Nasol, vere, nasol!...
Şi uite aşa, maghiarii au fost număraţi din doi în doi, iar romii din când în gând. Parcă am mai văzut asta pe undeva...

"A fost o greşeală. N-avem niciun maghiar!"

Pentru a nu rămâne interzis la minte, l-am contactat pe primarul comunei Crângu, Siteavu Ninel Gelu, să mă dumirească dacă şi-au comandat cumva plăcuţe bilingve. Chiar şi cu dumicatul în gură, căci l-am prins taman la ora mesei (are soacră ţapănă! - aşa se spune popular în astfel de momente), primarul mi-a mărturisit printre înghiţituri şi goghilţuri, că nu are în comună nici picior de maghiar şi că, de fapt, este o greşeală. Problema este că nici el nu s-a dumirit cine a comis-o: recenzorii care au completat codurile de la etnie în mod aiuristic, în formularul "P" de la recensământ, sau cei de la Direcţia de Statistică pentru că n-au catadicsit să verifice înainte de a introduce eronat acele coduri? Cert este că datele au fost centralizate şi trimise la INS, iar comuna Crângu s-a ales astfel, fără să vrea, cu 74 de maghiari, adică vreo 30 de familii de unguraşi.
-Ighen, bre!


Share

2 februarie 2012

Mai puţini, mai săraci, dar mai răi

În urma centralizării informaţiilor generale privitoare la numărul de locuitori, ca populaţie stabilă, şi fondul de locuinţe, Secretariatul Tehnic al Comisiei Centrale a Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor (RPL) ce s-a realizat în octombrie 2011, a făcut publice următoarele rezultate provizorii:

Populaţia stabilă: 19,04 milioane (19.042.936) persoane
Gospodării: 7,1 milioane (7.086.717) gospodării
Locuinţe (inclusiv alte unităţi de locuit): 8,5 milioane locuinţe (din care: 8.450.607 locuinţe convenţionale şi 8.149 alte unităţi de locuit)
Clădiri: 5,1 milioane clădiri (5.117.940 clădiri din care: 5.103.013 clădiri cu locuinţe şi 14.927 clădiri cu spaţii colective de locuit).

Ca o comparaţie, la recensământul din 2002, în România aveau să fie recenzaţi 21.680.974 de locuitori,din care 19.399.597 erau români (89,47%), în vreme ce la RPL 2011 rezultatele provizorii arată că au fost recenzate 20.254.866 persoane, din care 16.870 mii persoane (88,6%) s-au declarat români. Concluzia ar fi aceea că în mai puţin de 10 ani ne-am împuţinat cu peste 1,4 milioane locuitori. Iată ce înseamnă "traiul bun" din sloganurile politice!

Casa noastră... cea de toate zilele şi nopţile

La RPL 2011, cele mai mici suprafeţe medii au fost înregistrate în judeţele Brăila (39,4 mp/locuinţă), Călăraşi şi Vaslui (39,7 mp/locuinţă), Teleorman (40,7 mp/locuinţă) şi Mehedinţi (41,0 mp/locuinţă).Locuinţe cu suprafeţe medii dintre cele mai mari există în judeţele Ilfov, Timiş, Satu Mare şi Constanţa (între 65,7 şi 52,0 mp/locuinţă). Totodată, cele mai mici suprafeţe medii pe o cameră se înregistrează în judeţele Călăraşi (13,4 mp/cameră), Giurgiu şi Teleorman (14,0 mp/cameră). La polul opus, în privinţa suprafeţei medii a camerelor de locuit, se află Bucureşti (21,1 mp/cameră), respectiv judeţele Braşov, Cluj, Satu Mare, Ilfov, Sibiu, Harghita şi Covasna, cu suprafeţe medii cuprinse între 20,8 şi 19,1 mp per cameră.

Teleorman 2002 vs. Teleorman 2011
La Recensământul populaţiei din 2002, în Teleorman aveau să fie recenzate 436.025 persoane. Întrucât nu am intrat încă în posesia datelor introduse la RPL 2011, de către DJS Teleorman, pot doar estima că populaţia judeţului va înregistra un spor negativ faţă de 2002 cu peste 10.000 de locuitori, iar în medie per comună, populaţia s-a diminuat cu circa 500 de persoane faţă de perioada amintită.
Nici la spaţiul locativ nu vom sta pe roze, căci în ultimii 10 ani mai mult s-a demolat, decât s-a construit. Ca o palidă consolare fie spus, situaţia nu va fi diferită faţă de cea existentă în ţară. Potrivit cotidianului Adevărul, care a întocmit un top al judeţelor, grupându-le după numărul populaţiei stabile, 22 judeţe au înregistrat o populaţie sub 400 mii locuitori, însumând 35,6% din populaţia ţării, 17 judeţe aveau o populaţie cuprinsă între 400 – 700 mii locuitori concentrând 47,9% şi doar două judeţe au depăşit 700 mii locuitori reprezentând 7,7%. În care segment s-ar putea situa Teleorman? Ghici ghicitoarea mea!... Şi mai surprinzător va fi dacă rezultatele la acest recensământ vor arăta că Teleorman nu mai are analfabeţi. Iată harta care arată clar că, în 2002, nu prea eram o populaţie tocmai şcolită, ci un judeţ cam repetent la Educaţie: Se vede limpede că, în 2002, doar Teleorman, Giurgiu, Călăraşi şi Ialomiţa aveau cei mai mulţi analfabeţi din ţară. Dacă va diferi prea mult situaţia de la recensământul din 2011 faţă de cel din 2002, înseamnă fie că este o mare făcătură, fie că s-a pus în practică zicala: "Tot prostu' are azi o facultate!". Unde mai pui că unii vor şi masteratul înainte de licenţiere. Nu mai miră pe nimeni nici măcar atâta lucru...



Share

1 februarie 2012

Peleşul, comoara lui Carol I pentru români -Lucruri neştiute, dar aflate

Inaugurat în anul 1883, castelul Peleş a fost construit la cererea regelui Carol I, care a cheltuit atunci peste 16 milioane de lei in aur pentru ridicarea acestei clădiri.
Aproximativ 300 de muncitori au lucrat la amenajările acestiu castel, fiind atent supravegheaţi chiar de către Carol I.

Alegerea locului pentru construirea reşedinţei regale de vară nu este întâmplătoare. În apropiere, la Predeal, era pe vremea aceea graniţa României cu Austro Ungaria.
După inaugurarea sa din 1883, Peleşul va mai suferi multe modificari, extinzându-se mereu. La forma actuală ajunge abia în 1914 (anul morţii regelui Carol I).
Incredibil pare faptul că încă din anul 1883, castelul are încălzire centrală. Datorită uzinei electrice proprii, Peleşul a fost primul castel electrificat din Europa. Castelul avea dotări foarte moderne pentru epoca în care a fost construit. De exemplu, plafonul de sticlă al holului de onoare este mobil, putând fi acţionat de un motor electric.

28 ianuarie 2012

Aceasta-i România văzută de alţii!

Documentarul realizat recent de Travel Channel, care îl are ca invitat chiar pe moştenitorul coroanei britanice, Prinţul Charles, prezintă şi promovează frumuseţile României mai profesionist decât au încercat guvernanţii s-o facă cu.. FRUNZA lu' Udrea. (sursa acestui film: www.peteava.ro)

25 ianuarie 2012

"Revoluţia" privită "la rece"


Potrivit enciclopediei Wikipedia, în apropierea Ministerului Apărării Naţionale au căzut, pe 24 decembrie 1989, nouă cadre dintr-o unitate U.S.L.A, precum Șeful de Stat Major, lt. col. Gheorghe Trosca. Ei au fost chemați de către Nicolae Militaru, să apere de terorişti sediul MApN, deşi ministerul era apărat de tancuri, iar USLA nu avea în dotare decât maşini ARO blindate.
Ca un făcut, Militaru NU a dat ordin tancurilor să NU se tragă în coloana USLA, care urma să apară în zonă. Crima săvârşită de Militaru se pare că ar avea la origine deconspirarea acestuia ca agent al serviciului secret al armatei sovietice, deconspirare în care locotenent-colonelul Gheorghe Trosca ar fi jucat un anume rol. Să ne amintim, totuşi, în cine îşi punea baza Ion Iliescu la revoluţie, chiar la sediul Televiziunii Române? Răspuns: -în generalul Militaru.
U.S.L.A. (Unitate Specială de Luptă Antiteroristă), devenită o "anexă" a Securităţii, şi-a adus contribuţia la creşterea prestigiului României pe plan extern, prin profesionalismul dovedit în activitatea de combatere a terorismului pe teritoriul naţional. Cu toate acestea, numele USLA a fost asociat cu numeroase sintagme: „unitate de terorişti”, „unitate de criminali”, iar luptǎtorii acesteia au fost etichetați drept „terorişti” sau chiar „criminali”.
Au trecut 22 de ani de-atunci şi încă mai aşteptăm pedepsirea celor vinovaţi pentru atrocităţile comise la Revoluţia din 1989. Întrebarea este: CÂND... vom afla adevărul despre lovitura de stat denumită generic "Revoluţie"?

20 ianuarie 2012

Câte zile libere pe an mai are românul?

Guvernul şi Parlamentul nu s-au mai sinchisit să aprobe proiectul de lege iniţiat anul trecut de către doi deputaţi, cu privire la declararea zilei Unirii Ţării Româneşti cu Moldova, 24 ianuarie, ca sărbătoare naţională, şi implicit zi liberă, în ciuda faptului că senatorii au aprobat cu 87 de voturi „pentru” , şase "împotrivă" şi şase abţineri, proiectul respectiv.
Cum Camera Deputaţilor ar fi fost cameră decizională, iar proiectul de lege n-a ajuns să-i impresioneze pe distinşii deputaţi, s-a amânat astfel acordarea unei noi zile libere românilor. Cu alte cuvinte, anul 2012 va fi cam sărac în zile libere legale acordate salariaţilor din România: 11 zile, pe numărate! Dar iată care sunt acestea:
- 1 si 2 ianuarie - Anul nou
- 15 si 16 aprilie - prima şi a doua zi de Paşti
- 1 mai - Ziua Internaţională a Muncii
- 3 si 4 iunie - prima şi a doua zi de Rusalii
- 15 august - adormirea Maicii Domnului
- 1 decembrie - ziua Naţională a României
- 25-26 decembrie - prima şi a doua zi de Crăciun

Dacă mai luăm în calcul faptul că în acest an, din cele 11 zile libere legale, trei pică duminica şi una sâmbăta, atunci românul salariat se poate bucura doar de o săptămână cu adevărat liberă pe an. Un mare câştig pentru societate!

9 ianuarie 2012

Cine pe cine a "înţepat" cu vaccinul antigripal?

După ce o bună parte dintre oameni s-au vaccinat de voie sau de nevoie cu vaccinul antigripal, Adormirea sa, Ministerul Sănătăţii, se trezeşte că produsul cu pricina este puţin cam defect.
Existând bănuiala că nu respectă întru-totul normele de fabricație, s-a decis la nivel ministerial ca peste 100.000 de doze de vaccin antigripal produs de Institutul Cantacuzino, să fie scoase din reţeaua de distribuţie naţională, ca şi când nici n-ar fi existat vreodată.
-Magie în halat alb, neicusorule, nu alta!
Aşa se face că doar vreo 9.000 de doze de vaccin antigripal au rămas nefolosite în Teleorman, urmând a fi retrase de la utilizare. Ce se întâmplă cu cei vaccinaţi? Cineva trebuie să joace şi rolul de cobai.
CONSECINŢA: se sistează vaccinarea antigripală sezonieră pe o perioadă de 7-10 zile.
Şi când te gândeşti că tot acest deranj înţepător (pentru unii, o adevărată afacere) s-a făcut în urma semnalării faptului că, în România, până la data de 3 ianuarie 2012, s-a înregistrat un număr impresionant de cazuri de gripă sezonieră, confirmate în laborator, şi-anume nu mai puţin de... 7 (șapte)!!!

6 ianuarie 2012

După 3 ani... mă întorc "ACASĂ"!

Un amic plecat cu mulţi ani în urmă în Spania (ca mai tot românul cu ambâţ), cu tot cu familie, cu purcel şi căţel… îmi spunea: "Acasă eşti acolo unde te simţi bine, acolo unde ai familia şi unde-ţi e sufletul".
Am părăsit presa de trei ani (la fel de adevărat este că şi presa m-a părăsit fără cuvinte), şi nici că vroiam să mai aud de ea. Acum constat că plecarea mi-a creat un gol cam usturător în suflet. Nu mai eram "acasă"... nu mai eram eu, iar asta doare al dracului de tare.
După trei ani pot spune că mă întorc, în fine, "acasă". Există în mine acel soi de emoţie pe care îl are orice emigrant la întoarcere sa acasă, după mulţi ani de stat printre străini. Ştiu, însă, că mai am multe de spus pentru prima mea dragoste... presa. Doar am habar ce-i poate pielea, căci o cunosc de la 18 ani, pe când eram un puşti ce debuta cu caricaturi în primul săptămânal apărut după Revoluţie, în 1990, la "Gazeta de duminică". Iată că se fac aproape 22 de ani de-atunci...
Astăzi nu mai pot decât să constat că am devenit dependent de acest "microb", fără de care am tot avut parte de o porţie de sevraj, la nivel mental.
Am încercat să mă imunizez, să mă izolez, dar... La naiba! Nu mi-a ieşit. Sau poate că Presa m-a transformat în masochist. Ori mi-o fi făcut farmece? -Ptiu, drace! Orice ar fi, am ajuns să cred că nu mai mă fac bine şi sunt "condamnat" să trăiesc cu presa de gât. Deh, fiecare are atârnat de gât o piatră. Unii nu se mulţumesc cu atât şi preferă bolovanii. De fapt, gusturile nu se discută...
Probabil că te împinge acum necuratul să mă întrebi când şi unde va fi reîntoarcerea mea în presă. Întreabă-mă, căci oricum îţi răceşti gura de pomană! Ai puţintică răbdare şi vei afla!... În fond, curiozitatea încreţeşte tenul, arde caloriile şi, uneori, chiar scurtează zilele. -Parol!...

2 ianuarie 2012

Hocus-pocus cu Casele judeţene de asigurări de sănătate!

O veste care se preconiza a apărea încă din luna noiembrie 2011, este aceea privitoare la schimbările din sistemul de sănătate, în baza unei legi a sănătăţii. Schimbări care vor afecta şi structura Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. De pildă, Casele judeţene de asigurări de sănătate(CJAS) vor fi desfiinţate sau reorganizate în asiguratori privaţi. Cel puţin aşa prevede noua lege a sănătăţii. Atunci ce rost îşi mai are existenţa Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS)? Aceeşi lege mai dă de mâncat celor de la CNAS, întrucât instituţia cu pricina va avea doar rol de reglementare şi va fi un fond de distribuţie şi redistribuţie a veniturilor între casele private. "Doar" atât! Adică îşi va intra în rolul care-i place de minune, cel de dirijor al asiguratorilor, unde se vor învârti mari, mari, mari sume de bani. De ce cred asta? Pentru că asigurătorii de sănătate trebuie să fie autorizaţi de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi înregistraţi sau agreaţi de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Adicătelea, caşcaval la greu de păpat de pe urma acestor autorizări, mai ales că asiguratorii le pot obţine, cică, doar dacă fac dovada încheierii la nivelul grupului a unor poliţe de sănătate pentru cel puţin un milion de asiguraţi, iar valoarea subscrisă a primelor este de cel puţin 250 de milioane de euro în anul fiscal anterior. -Ohooo, bănet, nu glumă! Vorba aceea, dai un ban şi... n-ajungi să mori pe targă sau abandonat pe stradă. Totuşi, deşi îşi vor putea alege spitalul şi chiar medicul care să-i trateze, fie la stat sau privat, pacienţii asiguraţi nu vor putea scăpa de listele de aşteptare sau de condiţiile proaste de cazare decât dacă vor mai plăti, pe lângă contribuţia obligatorie la sănătate, încă cel puţin 10 euro lunar pentru încheierea unei asigurări suplimentare.
În ceea ce priveşte vânătoarea oarbă de agenţi de asigurări, firmele de recrutare trebuie s-o ia mai uşor, căci vor avea tot timpul să facă asigurări. Românii nu trebuie să se grăbească să ajungă la o înţelegere cu aceştia, câtă vreme oficialii Ministerului Sănătăţii (MS) avertizează că încheierea unor contracte cu casele de asigurări va putea fi făcută abia către sfârşitul anului 2012 sau începutul lui 2013, când acestea vor fi fost selectate în baza unor criterii stabilite de MS şi CNSAS. Aşadar, sănătoşi să fim că procesul acesta va fi unul de durată.
Iată un fragment din noua lege a Sănătăţii: "Articolul 195 -Contractul de asigurare voluntară de sănătate trebuie să cuprindă, pe lângă elementele obligatorii unui contract, şi următoarele elemente: a)lista şi volumul de acoperire ale coplaţilor pentru asigurări voluntare de sănătate de tip complementar, în conformitate cu preţul de referinţă stabilit de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate;
b) lista serviciilor din asigurarea voluntară suplimentară;
c) lista furnizorilor agreaţi;
d) modalitatea de contactare a acestora, direct sau prin intermediul unui departament de asistenţă a asiguraţilor;
e) drepturile şi obligaţiile părţilor, cu evidenţierea clară a riscului de îmbolnăvire individual;
f) modalităţile de decontare a serviciilor medicale;
g) modalităţile de încetare a valabilităţii contractului;
h) modalităţile de soluţionare a eventualelor litigii.
Art. 196 - Asigurătorii sunt obligaţi ca la încheierea contractului de asigurare voluntară de sănătate să ofere asiguratului toate informaţiile necesare privind drepturile şi obligaţiile rezultând din contract, în vederea protejării intereselor asiguraţilor.
Art. 197 (1) -Asigurătorul poate solicita, la iniţierea contractului de asigurare, pe cheltuiala proprie şi cu consimţământul pacientului, informaţii privind starea de sănătate a asiguratului, precum şi efectuarea unui examen medical pentru evaluarea stării de sănătate a solicitantului de către un furnizor de servicii medicale desemnat de acesta.
(2) Informaţiile cuprinse în contractul de asigurare voluntară, precum şi informaţiile privind starea de sănătate a asiguratului au caracter confidenţial şi nu pot fi divulgate unor terţi de către asigurătorii care practică asigurări voluntare de sănătate sau persoanele fizice/juridice care, prin natura relaţiilor de serviciu, cum ar fi controlor, auditor şi alte asemenea funcţii, intră în posesia informaţiilor în cauză, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.
(3) Prin contract, asigurătorul care practică asigurări voluntare de sănătate de tip suplimentar poate restricţiona pentru acest tip de asigurare accesul asiguratului, parţial sau în totalitate, la anumiţi furnizori de servicii şi poate condiţiona utilizarea unor servicii în caz de îmbolnăvire de efectuarea prealabilă a unor controale periodice profilactice sau de utilizarea unor anumiţi furnizori agreaţi.
(4) Asigurătorii care oferă asigurări voluntare de sănătate complementare sunt obligaţi să achite coplata conform contractului cu asiguratul oricărui furnizor de servicii medicale aflat în relaţie contractuală cu asiguratorii de sănătate în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi nu pot restricţiona pentru acestea accesul asiguraţilor."
................................................................................................................................................
Ca treabă să fie oablă, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Oana Grigore, a declarat pentru "Gândul", la finele anului 2011: "Nimeni să nu se ducă acum să-şi facă asigurări private pentru că nu se ştie cine va fi selectat pentru că nu sunt stabilite criteriile de selecţie. E mult prea devreme".
Din punctul meu de vedere, vom avea un sistem de sănătate cu adevărat sănătos doar când or zbura porcii... din sistemul public.