După o jumătate de an VOR PICA LA ZAR AMENZILE

De la demararea procesului de asigurare obligatorie a locuinţelor şi până la sfârşitul lunii noiembrie din acest an, proprietarii de locuinţe din România încheiaseră peste 207.000 de poliţe de asigurare obligatorie a locuinţelor. Un bilanţ nu tocmai mulţumitor pentru Guvern.

Termenul limită până la care românii vor trebui să încheie poliţe de asigurare obligatorie a locuinţelor este 15 iulie 2011, potrivit Ministerului Administraţiei şi Internelor.
"În conformitate cu prevederile art. 35 din Legea 260/2008, obligativitatea încheierii asigurărilor de locuinţe decurge de la un an de la începerea emiterii poliţelor.
Întrucât poliţele de asigurare a locuinţelor au început să fie emise în 15 iulie 2010, termenul limită de încheiere a acestora, conform art. 35 din Legea 260/2008, este 15 iulie 2011", se precizează în comunicatul MAI.
Acelaşi minister mai precizează că, dupa această dată, primarii vor amenda proprietarii de locuinţe care NU au încheiat asigurarea obligatorie. Pentru necunoscători, amenda în acest caz este de 500 RON.

TRANŞAREA MĂCELULUI SOCIO-ECONOMIC se face "LA RECE"

Dacă ar fi să exprim ceea ce simt după guvernarea cea portocalie din 2010, aş folosi un singur cuvânt, ca pe vreme de criză: MĂCEL!

Dacă m-aş hazarda să uzez de mai multe cuvinte pentru a exprima, de fapt, acelaşi lucru, aş spune, şi pe înţelesul fanaticilor portocalii: MĂCEL ECONOMICO-SOCIAL!

Dacă mi s-ar cere să tac cu privire la dezastruoasa guvernare, m-aş îndupleca să folosesc numai două cuvinte: HAI SICTIR!
Cei bătrâni spun că nici după cel de-al doilea război mondial, românul nu trăia mai rău ca acum. În aceste vremuri căcănii, prostia şi incompetenţa au fost promovate şi ridicate la rang înalt, încât l-ar face pe Ceauşescu să mai moară o dată, dar de invidie, nu tot ciuruit de mâna trădătorilor. De fapt, poporul ăsta e un neam de trădători, încât în aproape fiecare dintre noi găseşti un Iuda sau vreun parvenit de Brutus. Iată de ce cred că orice ni s-ar întâmpla, ne merităm soarta. Istoria îmi demonstrează că am dreptate când fac asemenea afirmaţii. Barbarii care ne-au cotropit şi-au pus amprenta asupra genei românului. Poate şi de aceea suntem huliţi, scuipaţi sau ignoraţi în lumea bună a Europei. Am aplecat mereu capul în faţa cotropitorilor, crezând că sabia nu taie capul plecat, iar acum suntem priviţi ca nişte milogi incurabili. Ne-am dat, precum cutrele, numai după cum a bătut vântul marilor puteri, iar acum ne-am ales cu frunza lui Udrea de 1 milion de euro, pe seama căreia străinii fac miştou, doar-doar ne-om prinde că am ajuns de râsul curcilor, cu turism cu tot.
Suntem atât de delăsători, încât adesea simţim nevoia ca la spatele nostru să stea omul cu biciul, pentru a ne mai urni din loc, precum vitele.
În schimb, după toate astea avem pretenţia să nu mai fim priviţi ca nişte neica-nimeni, coate-goale, maţe-fripte... ci să fim în centrul atenţiei, să fim buricul Pământului. Poate doar aşa străinii vor băga la cap că nu Budapesta este capitala României... Asta apropo de cât de bine este promovată ţara lui Traian şi Udrea. Mama ei de frunză, că ne-au lăsat ăştia în creanga goală şi tot degeaba!... Dar suntem români, iar românii nu s-au născut poeţi, ci masochişti. Parcă am mai spus asta cândva... Iată o dovadă că încă n-am îmbătrânit!

Iată ce-ţi propune Moşul!

Cum premierul Boc s-a gândit că e mai uşor să taie decât să cârpească, Moş Crăciun ar vrea să-i dea o replică pe măsură, aşteptându-te aici cu bancuri despre Emic Boc! Cine ştie, poate dacă se va prăpădi de râs, îţi va aduce un cadou... surpriză!!!
TE BAGI?...

CRĂCIUN FERICIT îţi doresc, măi, dragă, vizitatorule!

Urarea Moşului care pică de serviciu la... Crăciun

Moş Crăciun în an de criză vine agale şi se amuză:
- N-am nici sanie, n-am nici sac, nici cadouri nu mai împart. Nu mai fug ca altădată, căci doar sunt în concediu fără plată... Măcar mă-ncălzesc la foc, căci cadouri vă dă de acum micuţul Boc.
- Ho-ho-ho, s-aveţi un Crăciun de poveste, căci sigur îl veţi ţine minte multă vreme de acum înainte!

TU CU CE FACI BLOGGING?

Parafrazând deja o celebră expresie dintr-o reclamă, şi anume "Cu cine face banking?" (sau altfel spus, ce bancă i-a mai oferit credit), ajung să întreb: Tu pentru ce faci blogging?
Pentru mine, blogul suplineşte cu brio însemnările din agendă pe care le făceam cu pixul ori de câte ori îmi venea vreo idee măreaţă sau simţeam nevoia să-mi arăt indignarea ori chiar frustrarea pentru ceva anume. Este, dacă vrei, locul perfect pentru defulare, chiar dacă este cât se poate de expus publicului (în comparaţie cu notiţele păstrate în mare taină în agende şi agenduţe). Dar tocmai de aici izvorăşte şi adrenalina, prin expunerea părerilor tuturor celor care sunt interesaţi de ele.
De peste trei ani am dat buzna în lumea bloggerilor, dar la început am făcut-o cât se poate de discret şi timid. Nu ştiam exact cu ce se mănâncă şi, din instinct de jurnalist, ajungeam să mă autocenzurez. Apoi am transformat, încet-încet, acest blog personal într-unul de informaţie şi opinie, percepându-l ca pe un ziar virtual. Dar, -atenţie!, niciodată nu am pornit de la ipoteza că numărul vizitatorilor este mult mai important decât conţinutul blogului. M-a interesat să am un cuvânt de spus în mod PUBLIC şi NEcenzurat. Ca drept dovadă, prin intermediari aveam să aud că diverse persoane publice s-au arătat deranjate de comentariile pe care le-am inserat pe blogul care, de fapt, TE PRIVEŞTE!
Pentru că ofeream informaţii pe blog care nu apăruseră vreodată în mass-media, dar care apoi aveau să fie preluate şi de către alte surse virtuale de informare, a transformat blogul într-un spaţiu virtual cu o anume greutate. Să nu se înţeleagă că respectivul blog ar fi buricul pământului. Ştiu că mai am multe îmbunătăţiri de făcut pentru a-l transforma într-un blog de patru stele. Exact asta mi-am propus în 2011, dar aş avea nevoie şi de ideile tale, căci interactivitatea nu doar animă, ci este cea care dă rspunsul la întrebarea: Tu pentru ce faci blogging?

Ştii povestea bradului de Crăciun?

A fost odată ca niciodată, căci de n-ar fi fost vorba mea era acum fără rost.
Potrivit cercetătorilor, până în secolul al XII lea, brazii de Crăciun nu erau împodobiţi. Cu timpul, bradul de Crăciun a fost împodobit cu fructe, flori de hârtie, biscuiţi, ca mai târziu, să se orneze cu lumânări şi globuri colorate. Globurile confecţionate din sticlă argintată de Thuringia au apărut abia în anul 1878. Există obiceiul ca în vârful bradului de Crăciun să se aşeze o stea, simbol al acelei stele care i-a călăuzit pe magi până în Betleem.
Primul brad de Crăciun împodobit a apărut în anul 1510,în Lituania.
În Franţa apare în anul 1521, după ce prinţesa Helene de Mecklenburg s-a căsătorit cu ducele de Orleans,iar în Anglia in 1841.
Dar bradul de Crăciun, aşa cum îl vedem împodobit în zilele noastre, a apărut pentru prima dată la Breslau, datorită ducesei Dorothea Sybille von Schlesian.
Bradul de Crăciun ajunge în Statele Unite în anul 1749, odată cu coloniştii germani stabiliţi în Pennsylvania şi cu mercenarii plătiţi să lupte în Războiul de Secesiune, însă îmbodobirea bradului a fost legalizată pentru prima dată în 1836, în statul Alabama.
În România, primul brad împodobit cu câteva zile înainte de sărbătoarea Naşterii Domnului, a fost prezent în palatul principelui Carol I de Hohenzollern, în anul 1866. Începând cu această dată, românii au preluat obiceiul de a îmbodobi bradul în apropierea Crăciunului. Bradul era prezent la români în anumite momente importante ale vieţii: naştere, căsătorie şi moarte, ca pom al vieţii. (Sursa: CrestinOrtodox.ro)

Câştigi ceea ce nici n-ai visat! Dă click AICI şi te convingi singur!!!

AL CUI a fost ŞMENUL?

Construirea unui imobil nou şi sticlos ar da bine într-o capitală de judeţ normală şi avută, chiar şi dacă am vorbi de o simplă extensie la o clădire construită relativ recent. Dar ce te faci când urbea e lovită de "pestă" umană?...
Ori nimeni nu s-a întrebat ori nimeni nu s-a sinchisit să dea răspunsuri la sesizările presarilor, făcute în baza legii 544, cu privire la extinderea clădirii construite în urmă cu doar câţiva ani, şi în care funcţionează Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Teleorman.
Fostul director Mihai Şerban, ajuns între timp şef la Garda de Mediu, după ce s-a lepădat de culoarea galbenă în favoarea celei portocalii, şi nu numai atât, ar avea măcar răspunsul la întrebarea al cui a fost şmenul de vreo 300.000 euro, adică atât cât, din câte se pare, ar fi costat extinderea cu pereţi din sticlă, pe două etaje, başca şi un garaj la subsol, necompartimentat (vezi foto).
Însă, fostul director al APM n-o să-şi pună vreodată paie în cap, dând explicaţii care vor fi, oricum, tardive. Vorba aceea, "putinţa" bate "competenţa".

CORIGENŢII PORTOCALII SE CRED PREMIANŢII CLASEI... POLITICE

Aparent, apele care erau până mai deunăzi atât de învolburate în PDL Teleorman, încât spumele se vedeau de oriunde şi oricând, s-au liniştit. Să fie de "vină" sărbătorile de iarnă? Sau să fie aceasta liniştea de dinaintea furtunii? Cel mai probabil, pedeliştii văzând cât de huliţi sunt de oamenii din stradă au căzut de acord să nu se mai încaiere prosteşte între ei, şi să strângă rândurile, căci gluma s-a cam îngroşat, iar mămăliga este pe cale să explodeze.
Mai nou, pedeliştii teleormăneni au ca temă schimbarea unor şefi de instituţii. Dar nu criteriul de competivitate a primat la luarea acestei decizii, ci aranjamentele politice. De pildă, şefului Agenţiei de Mediu i se pregăteşte debarcarea, tam-nisam. Cine va fi înlocuitorul? Serdan este omul intrat în graţiile celor care conduc destinele PDL Teleorman, şi chiar nu mai contează că onorabilul nu are nimic de-a face cu Mediul, în comparaţie cu actualul şef. Dacă asta-i pofta politicului, nu te poţi uşura contra vântului... că te umpli de infamie. Dar nici să nu ne mai mire că ne aflăm unde merităm, adică într-o mare mocirlă plină cu porci înfometaţi. Şi dacă tot am adus vorba, mai trebuie adăugat că PDL mai duce o luptă de a-şi planta directorul dorit la DSV, numai că la proba scrisă acesta s-a cam făcut de râs, luând un pic peste nota 4, şi astfel nu se mai putea prezenta la proba orală. Nu că ar fi contat asta, căci doar politicul face şi desface, dar ca să fie treaba oablă susţinătorii "corigentului" au făcut tot posibilul să se repete concursul pe motiv că au avut grijă ca respectivul ce a avut tupeul să candideze contra alesului partidului, să pice taman la oral, după ce la scris luase peste 7. Doar se promovează "valoarea", la naiba!...

Doar un cutremur ne-ar mai aşeza cu picioarele pe pământ

Statisticile arată că cele mai mari cutremure au fost în anii 1738, 1802, 1838, 1940, iar după care a venit cel din 1977. Când va fi următorul?
Directorul Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, profesorul Gheorghe Marmureanu, apreciază că urmează un cutremur de mare adâncime, de peste 7 grade pe scara Richter, dar nu mai devreme de anul 2040.
Cutremurele foarte adânci din Vrancea, atunci când se produc, canalizează energia principală, 78 la sută către nord-est, adică în Moldova românească, Republica Moldova, Ucraina, până la Moscova. Aşa cum s-a întâmplat întotdeauna, şi în 1802, şi în 1940. La cel din 1940, de pildă, a fost foarte afectată Basarabia de atunci, dar si Odessa, care practic a fost distrusă.
Totuşi, până-n 2040 sunt şanse de producere a cutremurelor, dar nu mai mari de 7 grade, potrivit celor declarate de directorul Marmureanu. În fond, înainte de orice există un preludiu, iar cutremurele nu fac rabat de la această regulă nescrisă.
Până la o zgâlţâială mai serioasă, însă, mai trebuie să trecem OBLIGATORIU printr-un recensământ.
Populaţia României va participa, în 2011, la un recensământ al populaţiei şi locuinţelor, ca un reper statistic pentru viitoarele politici de dezvoltare socio-economică a ţării, a anunţat preşedintele Institutului Naţional de Statistică (INS), prof.univ.dr.Vergil Voineagu. Potrivit acestuia, recensământul va începe, cel mai probabil, în luna octombrie a anului viitor şi va dura circa două săptămâni, scopul acestuia fiind, în principal, actualizarea datelor României, ca membră a Uniunii Europene (UE). Măcar, nu suntem singurii chestionaţi, întrucât recensământul se va realiza în toate statele membre ale UE, pentru a se putea stabili cu discernământ o evaluare corectă a întregii populaţii, atât la nivel intern, cât şi internaţional. Aşa vom ştii exact câţi vor pieri în cutremure...

SOMNUL PARLAMENTARILOR, COŞMARUL NAŢIUNII

Cotidianul Adevărul a descoperit ceea ce noi simţim de bună vreme, şi anume că am ajuns pe marginea prăpastiei, iar perspectiva nu-i decât un salt în gol fără coardă.
Realizând o hartă a judeţelor năpădite de criză şi sărăcie, cei de la Adevărul au inclus, potrivit criteriilor lor, şi Teleorman, pe lângă alte 13 judeţe din ţară.
Investiţiile reduse, salariile sub 1.000 de lei şi numărul mare de şomeri, au fost cele mai importante criterii care reflectă starea socio-economică ale celor 14 judeţe ajunse la ananghie, scufundate în sărăcie, după numai un an de criză.
Faptul că Teleorman se află printre judeţele afectate până la blană de criză este o consecinţă a nepăsării, indolenţei, amatorismului şi chiar a nesimţirii parlamentarilor Puterii, în special, aleşi în circumscripţiile din judeţ. La patru ani, cei care au dormit vreme de un mandat, lăsând să se ducă de râpă un judeţ întreg, vor avea din nou tupeul să ne ceară votul prin manipulare şi prostire pe faţă. La cât au făcut ei pentru cetăţenii acestui judeţ, un scuipat între ochi, să nu le fie de deochi, le-ar prinde chiar bine. Însă, până la urmă, aşa cum am mai spus-o în nenumărate ocazii, ne cam merităm soarta, căci fiecare popor îşi merită politicienii pe care-i are. Altfel spus, cum e Tusea, aşa-i şi Junghi!...
Un exemplu care să ne edifice, în mare măsură, care-i gradul de implicare al parlamentarilor de Teleorman, poate fi şi cel privind rata şomajului. În octombrie 2010, potrivit ANOFM, judeţul nostru înregistra o rată a şomajului de 10,59 la sută, în timp ce media pe ţară era de 7,08 la sută. Cu alte cuvinte, timp de doi ani aceşti parlamentari n-au făcut absolut nimic pentru Teleorman. Ba din contră, au permis concedierea a mii de oameni, din care o parte au fost trecuţi în şomaj pe criterii politice. Adică, cei care au avut rarisima şansă de a se angaja în sistemul bugetar, în perioada guvernării liberalilor, au fost puşi în moţul listelor de disponibilizări, fără a se ţine cont de criteriul performanţă şi de nivelul de pregătire. Este şi aceasta o realitate de care nu putem face abstracţie!?
Oricum am privi, drumul pe care îl avem de parcurs prin jungla crizei este atât de lung, încât vom ajunge, dacă mai supravieţuim, să-i întrebăm pe adormiţii noştri aleşi: "Mă, nene, mai e mult până departe!?" - o replică momorabilă, de altfel.

22 milioane de Românii sau una pentru... NIMENI (!?)

AVEM O SINGURĂ ROMÂNIE. CE MAI PUTEM FACE CU EA?

De la a iubi ţara în care te-ai născut şi trăieşti, până la a o părăsi de foame, nu-i decât o guvernare proastă. Poate de aceea îmi amintesc adesea zicala: "Fiecare popor îşi merită politicienii pe care-i are!".
Nu degeaba românii fac haz de necaz, spunând că România este o ţară splendidă, dar păcat că este locuită. Factorul uman este cel care şi-a bătut joc de frumuseţile României şi tot factorul uman este cel care a luat în derâdere chiar numele proprie-i ţări. Se pare că pentru fiecare dintre noi există o altfel de Românie, în funcţie de cum o percepem în acest prezent sălbatic. Poate că ar trebui să spun că avem 22 milioane de Românii, una mai ciudată decât alta.Dar la ce ne-ar mai ajuta?

Singuri-singurei ne-am bătut joc de această ţară, terfelindu-i numele în occident, ca pe-o zdreanţă ordinară pe care politicienii au scos-o cu mâniţa lor, la produs. Până şi rămăşiţa de naţionalism pe care o mai avea în subconştient românul, s-a făcut praf şi pulbere din cauza minciunilor şi a tunurilor date de oamenii politici, storcând astfel de vlagă o populaţie tratată mai mereu ca o cârpă de şters bocancii protipendadei. Şi atunci ce pretenţii să mai avem când italienii şi francezii, latini ca şi noi,de altfel, ne etichetează drept ţigani, hoţi sau criminali. Însăşi numele de România sau de român imprimă în glagoria scurtă a occidentalilor, teamă, ură şi chiar scârbă. Şi atunci, ce mai e de făcut? Poate doar, ca măcar o dată pe an, să-i cinstim numele ţării noastre, chiar şi la 0 grade, de 1 Decembrie.
La Mulţi Ani, România mea!