Aparent, apele care erau până mai deunăzi atât de învolburate în PDL Teleorman, încât spumele se vedeau de oriunde şi oricând, s-au liniştit. Să fie de "vină" sărbătorile de iarnă? Sau să fie aceasta liniştea de dinaintea furtunii? Cel mai probabil, pedeliştii văzând cât de huliţi sunt de oamenii din stradă au căzut de acord să nu se mai încaiere prosteşte între ei, şi să strângă rândurile, căci gluma s-a cam îngroşat, iar mămăliga este pe cale să explodeze.
Mai nou, pedeliştii teleormăneni au ca temă schimbarea unor şefi de instituţii. Dar nu criteriul de competivitate a primat la luarea acestei decizii, ci aranjamentele politice. De pildă, şefului Agenţiei de Mediu i se pregăteşte debarcarea, tam-nisam. Cine va fi înlocuitorul? Serdan este omul intrat în graţiile celor care conduc destinele PDL Teleorman, şi chiar nu mai contează că onorabilul nu are nimic de-a face cu Mediul, în comparaţie cu actualul şef. Dacă asta-i pofta politicului, nu te poţi uşura contra vântului... că te umpli de infamie. Dar nici să nu ne mai mire că ne aflăm unde merităm, adică într-o mare mocirlă plină cu porci înfometaţi. Şi dacă tot am adus vorba, mai trebuie adăugat că PDL mai duce o luptă de a-şi planta directorul dorit la DSV, numai că la proba scrisă acesta s-a cam făcut de râs, luând un pic peste nota 4, şi astfel nu se mai putea prezenta la proba orală. Nu că ar fi contat asta, căci doar politicul face şi desface, dar ca să fie treaba oablă susţinătorii "corigentului" au făcut tot posibilul să se repete concursul pe motiv că au avut grijă ca respectivul ce a avut tupeul să candideze contra alesului partidului, să pice taman la oral, după ce la scris luase peste 7. Doar se promovează "valoarea", la naiba!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
E cumva criză şi de cuvinte !?